Voi chiar nu răspundeți de nimic? Acest om a fost ucis!

0
56

Traian Băsescu a postat pe Facebook un mesaj virulent la adresa autorităților române care au refuzat eliberarea condiționată a lui Dan Adamescu, ”care ar fi avut acest drept din cauza stării sale de sănătate”.

”Voi chiar nu răspundeți de nimic?
Moartea lui Adamescu, om condamnat la patru ani de închisoare, deci nu condamnat la moarte.
Datorită stării de sănătate avocaţii domnului Adamescu au cerut în mod repetat instanţelor, eliberarea condiţionată a milionarului. Avea acest drept din cauza stării de sănătate. Procurorii DNA au avut în mână toate actele medicale ale omului, acte care demonstrau o situaţie critică a sănătăţii. Cu toate acestea, au cerut cu înverşunare menţinerea stăr
ii de încarcerare. Mai mult, starea de sănătate i-a fost agravată de boli contactate în penitenciar. Judecătorii, şi ei, cu actele medicale în mână, dar obedienţi şi înspăimântaţi de presiunea procurorului DNA, au menţinut starea de încarcerare a unui om slăbit de boală până la epuizare.
Acest om a fost ucis de dispreţul pentru viaţă al procurorilor şi judecătorilor fără ca cineva să-l fi condamnat la moarte, dar l-au ucis ei, procurorii şi judecătorii statului de drept.
Oare ştim câte zeci/sute de oameni simpli, necunoscuti dar bolnavi, mor anual în penitenciare din cauza dispreţului pentru viaţa deţinuţilor al procurorilor şI judecătorilor? Ei sunt oameni simpli, nu sunt milionari ca Adamescu şi mor neştiuţi de nimeni.
Aştept să fiu acuzat de CSM pentru afectarea independenţei justiţiei.
Sau poate Inspecţia CSM va ancheta deciziile judecătorilor în astfel de cazuri? Nu cred.
PS- Pentru că „România Liberă” nu m-a atacat consecvent în cele două mandate, ba de multe ori m-a susţinut, mafia din presă spune “Adamescu, miliardarul lui Băsescu“. O mare minciună. Poate am fost în acelaşi timp în acelaşi salon la diverse recepţii. Cu domnul Adamescu am discutat însă o singură dată la Cotroceni, când am discutat şi cu alte societăţi de asigurare. Voiam să aflu care este potenţialul societăţilor româneşti de a face asigurări private de sănătate. Recunosc, nu m-a convins că asigurările private de sănătate pot fi făcute numai de asiguratori români, atâta timp cât aveau uriaşe întârzieri la plata asigurărilor auto CASCO şi RCA”,
a scris Traian Băsescu.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments