A încercat să se sinucidă cu antigel de Dragobete, dar a avut zile

0
324

O tânără în vârstă de 35 de ani, care a încercat să se sinucidă de Dragobete, a avut zile, norocul ei fiind că a ajuns de urgenţă la Spitalul „Parhon“. Femeia, care era la a doua tentativă de acest gen, a ales o soluție inedită prin care să încerce să-și ia viața, făcându-şi o injecţie cu antigel în muşchii fe­sieri… Ea a ajuns în stare gravă la spital, având un prognostic rezervat, dar şi-a revenit, starea sa fiind una stabilă.

„Din fericire, norocul său a constat în faptul că a fost trimisă de urgenţă la noi, unde s-a instituit urgent tratamentul prin hemodializă, chiar vineri, atunci când a fost internată în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. Evoluţia a fost una favorabilă, a fost ţinută sub suprave­ghere până în prezent, iar acum se pregăteşte de externare“, a precizat dr. Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt al unităţii medicale.

În cazul intoxicaţiei cu etilenglicol, este extrem de important ca pacientul să ajungă cât mai repede într-o Unitate de Primire Urgenţe deoarece odată ingerată substanţa aceasta este absorbită prin mucoasa gastrică. Etilenglicolul este un lichid incolor, inodor, cu gust dulceag, care se întâlneşte în an­tigel, folosit deseori în scop suicidar. Complicaţiile date de ingerarea acestei substanţe pot conduce chiar la deces.

De altfel, în ultimii ani la Spitalul „Parhon“ au ajuns 17 pacienţi în stare foarte gravă din cauza intoxicaţiei cu etilenglicol, majoritatea fiind cazuri de intoxicaţie accidentală, şi nu voluntară.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments