Așa cum anunțam și zilele trecute, ANAF pare hotărâtă în acest an să ia măsuri cât mai drastice în ceea ce privește traficul cu ţigări provenite din Republica Moldova. Începând cu data de 5 februarie, s-a declanșat „Operaţiunea Scut 2017”, materializată prin intensificarea controalelor la frontieră, în trafic, pieţe, târguri şi oboare, în vederea eliminării ţigaretelor provenite din trafic ilicit. Noutatea o reprezintă apariția câinilor special dresați, obiectivul fixat patrupedelor fiind acela de a „participa la reducerea traficului ilicit cu ţigarete până la nivelul mediei din cadrul U.E”.
„Principalele pârghii de control, pe lângă intensificarea controlului la frontieră, vor fi controalele cu echipe canine şi controalele efectuate de echipele mobile ale Direcției Generale a Vămilor din cadrul ANAF, reactivate în luna ianuarie a acestui an. În cadrul acestei operaţiuni, Direcţia Generală a Vămilor va beneficia şi de sprijinul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră”, au anunțat reprezentanți ai ANAF.
Doar în 2016, în judeţul Iaşi s-au confiscat 776.230 de pachete de ţigări, în valoare totală de 11 milioane de lei. Ultima captură a fost înregistrată chiar „week-end”-ul trecut, când poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie au confiscat peste 6.000 de ţigarete, de la două ieșence de 26 și, respectiv, 46 de ani, pe numele cărora au întocmit şi dosare de cercetare penală.