Bugetul alocat burselor la capitolul asistență socială a crescut cu 300 milioane de lei – Stiri pe surse

0
74

Bugetul alocat burselor la capitolul asistență socială a crescut cu 300 de milioane de lei față de sumele alocate anul trecut, numărul beneficiarilor depășind 150.000 de studenți, precizează un comunicat de presă al Ministerului Educației Naționale.

MEN afirmă că subvenția alocată pentru constituirea fondului de burse și protecție socială a studenților înregistrează o creștere de la 83 lei/student bugetat/lună, la 201 lei/student bugetat/lună, începând cu semestrul II al anului universitar 2016-2017. „Această măsură a condus la o creștere a bugetului, la capitolul asistență socială, cu 300 milioane de lei față de sumele alocate anul trecut în acest scop. Bursele se acordă pe perioada derulării tuturor activităților didactice iar numărul beneficiarilor depășește 150.000 de student. Condițiile de eligibilitate pentru a intra în posesia burselor, precum și sumele repartizate în funcție de fiecare tip de bursă (performanță, merit, studiu, socială) sunt stabilite de senatele universitare, în conformitate cu prevederile Legii Educației și cu regulamentele proprii”, se arată în comunicatul de presă.

Totodată, MEN reamintește că începând cu 1 februarie, potrivit unei hotărâri de Guvern, studenții români și străini din învățământul universitar cu frecvență — licență, master, doctorat — au gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe toată durata anului calendaristic, indiferent de distanță sau de rutele călătoriilor. De această măsură beneficiază 464.273 de studenți, indiferent de vârstă, cu condiția să fie înmatriculați în instituții de învățământ superior acreditate/autorizate provizoriu.

De asemenea, elevii din învățământul obligatoriu, profesional, inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic. În ceea ce privește transportul cu metroul pentru studenți, MEN susține că s-a decis diversificarea ofertei tarifare, aceasta incluzând, pe lângă abonamentul lunar cu reducere 50%, în primă fază, și restul de titluri de transport: 2 călătorii, 10 călătorii, abonament săptămânal, abonament 1 zi, cu reducere 50%, în faza a II-a, mai exact începând cu 1 iulie 2018, conform Agerpres.

„Studenții orfani sau studenții proveniți din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru transportul cu metroul pe tot parcursul anului universitar. Pe perioada valabilității abonamentului lunar studenții nu mai pot beneficia de reducere la alte titluri de călătorie cu metroul. Suma alocată bugetului Ministerului Transporturilor pentru decontarea facilităților la transportul pe calea ferată și cu metroul a elevilor și studenților este de 200 milioane lei”, afirmă aceeași sursă.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments