Cinci persoane din municipiile Deva şi Hunedoara au fost sancţionate de jandarmi cu amenzi în valoare totală de 1.500 de lei pentru că au consumat alcool în timpul manifestărilor de protest desfăşurate în ultimele cinci zile în mai multe localităţi ale judeţului Hunedoara, a informat luni Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ).
Jandarmii au precizat că manifestaţiile la care au asigurat ordinea publică s-au desfăşurat în condiţii de normalitate, nefiind înregistrate violenţe sau tulburări grave ale ordinii de drept, cazurile de consum de alcool fiind semnalate forţelor de ordine chiar de către participanţii la proteste. „Patru persoane au fost sancţionate contravenţional pentru introducerea, desfacerea sau consumul de băuturi alcoolice pe timpul desfăşurării adunărilor publice din municipiile Deva şi Hunedoara. Cea de-a cincea persoană a fost sancţionată pentru consum de băuturi alcoolice pe timpul manifestaţiei publice din municipiul Deva, urmată de refuzul de a părăsi adunarea publică la solicitarea îndreptăţită a jandarmilor. În aceste cazuri, jandarmi au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.500 lei”, se arată într-un comunicat al IJJ Hunedoara, remis Agerpres.
Jandarmii au acţionat şi în sprijinul unui bărbat căruia i s-a făcut rău duminică seara la protestul desfăşurat în municipiul Hunedoara. Persoana în cauză a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la spitalul din municipiul Hunedoara pentru investigaţii. Peste 300 de jandarmi au participat, în perioada 1-5 februarie, la misiuni de asigurare a ordinii publice la 30 manifestaţii de protest organizate în opt municipii şi oraşe din judeţul Hunedoara. În misiunea lor, jandarmii hunedoreni au fost sprijiniţi de efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara, IPJ şi ISU Hunedoara. „Pe timpul desfăşurării manifestaţiilor de protest a existat un dialog permanent între forţele de ordine şi manifestanţi, care au dat dovadă de receptivitate la recomandările jandarmilor, astfel încât protestele au avut un caracter paşnic şi civilizat”, se precizează în comunicat.
Pentru luni seara, în judeţul Hunedoara au fost anunţate şi avizate patru manifestaţii publice în tot atâtea localităţi. Jandarmii recomandă participanţilor să sesizeze dispozitivelor de ordine orice probleme apar pe timpul manifestărilor.