Nu există nicio îndoială. Klaus Iohannis a câștigat, în mod legal, alegerile prezidențiale în fața contracandidatului său, Victor Ponta. Pentru mulți, a fost o surpriză. Pentru alții, nu. Dar, între timp, popularitatea sa a scăzut dramatic. Până când, imediat după victoria PSD în alegeri, a scăzut undeva la genunchiul broaștei. Astăzi, Klaus Iohannis este în ascensiune. Cine îl împinge de la spate?
Este, cred eu, extrem de interesant de identificat resorturile care l-au scos din banca rezervelor, în centru arenei de luptă, pe Klaus Iohannis. Este evident că susținătorii săi, atâția câți i-au mai rămas după alegerile parlamentare, nu reprezentau un argument suficient pentru a-l transforma în președinte jucător. Și încă ce jucător! Mergând până la limita riscului. Mă îndoiesc că dispunea de resorturi personale pentru a face acest salt mortal în politica românească. Mă îndoiesc, de asemenea, că sistemul este cel care l-a împins.
Sistemul, în sensul despre care vorbim, a fost el însuși zgâlțâit în toate structurile sale. Pentru că, atunci când PSD a învins, a învins și sistemul. Nu că PSD ar fi în afara sistemului, dar este cert că acea parte a sistemului care îl susține pe Klaus Iohannis, o vreme crezând că îl poate transforma în prizonier, iar ulterior pentru că este convenabil să lucreze la comanda acestuia, ar fi atât de duplicitar, încât să funcționeze, în același timp, și în parteneriat cu PSD. Există, așadar, și un alt aliat al președintelui. Pentru care merită să joace la risc total.
Acel alt aliat, care îl susține pe Klaus Iohannis și pentru care Klaus Iohannis se bate în forță cu PSD, este factorul extern. Și nu oricare. Poate că opinia publică nu a observat. Dar de câte ori Klaus Iohannis se referă la factorul extern, insistă cu obstinație asupra parteneriatului strategic consolidat al României cu Statele Unite. Mult mai rar președintele se referă la parteneriatul european al României. Și niciodată la cel cu Germania. Curios, nu?
Analizând datele economice accesibile oricui, vom observa că Statele Unite nu sunt cel mai important partener extern al României în plan economic. Ci Germania. Ea are cele mai consistente investiții în România. Dispune de cele mai multe corporații. Are cei mai mulți angajați. Și cele mai frumoase beneficii de pe urma relației cu România. Salariații români ai firmelor germane sunt plătiți cu între trei și patru ori mai puțin decât oriunde altundeva în Europa. Și, atenție, spre deosebire de restul statelor europene, România nu taxează încă profitul obținut în această țară de către firmele străine. Sunt două modalități, două mecanisme prin care cel mai important partener al nostru european stoarce România de resurse.
Dacă vorbim de o colonie, obligatoriu trebuie să vorbim de colonialiști. Principalul colonialist în ceea ce ne privește este, de la distanță, Germania. Este statul cel mai interesat ca noi să rămânem cu un nivel de trăi scăzut, cu un nivel și mai scăzut al forței de muncă, cu o economie precară, ușor de menținut în statut de piață de desfacere pentru produsele germane, inclusiv cele alimentare, și, evident, un stat cu resurse minerale și de altă natură gata oricând să fie puse la picioarele “partenerului” extern.
Președintele Klaus Iohannis nu a primit cea mai înaltă medalie din partea Statelor Unite. Nici măcar nu știu dacă Statele Unite i-au oferit acestuia vreo medalie. Dar, cu certitudine, președintele României este singurul șef de stat din lume psesor al Crucii de fier. Cea mai înaltă distincție acordată cuiva de către statul german. Oare de ce?
Și să ne mai gândim că, în prezent, există o rivalitate extrem de pronunțată între Statele Unite, care își schimbă radical politicile sub Trump, și Europa, condusă hegemonic – și iresponsabil, cum spune președintele american-de Angela Merkel.
La întrebarea dacă Germania are, dincolo de multitudinea de multinaționale și fundații, suficiente resurse pentru a manipula viața internă a României până la dinamizarea unor demonstrații anti-guvernamentale, răspunsul este un da evident. Germania, și nu altcineva, este cea care a făcut repetiția generală la Kiev, fiind pricipalul organizator extern al Euromaidanului. De ce nu s-ar afla Germania și în spatele Klausmaidanului de la București?
Este oare nerăbdătoare Germania să vadă cum, prin îndeplinirea programului PSD, salariile angajaților corporațiilor germane cresc prin efectul legii? Este nerăbdătoare oare Germania să vadă cum același program obligă corporațiile germane să înceapă să plătească, așa cum se cuvine, impozite în țara în care a realizat profituri?
Așadar, cred din ce în ce mai mult că președintele Klaus Iohannis acționează sub impulsul vulturului german. Apărat fiind de Crucea de fier.
Un articol semnat de Sorin Roșca Stănescu, jurnalist
