Legea în România este atât de ciudată și de interpretabilă, încât o propunere sexuală făcută de un profesor unei studente poate rămâne nepedepsită. În cazul conferenţiarului Constantin Petrovici, cadru didactic în cadrul Universităţii „Al.I. Cuza“ din Iaşi, acuzat de procurori că ar fi solicitat favoruri sexuale de la o studentă, judecătorii Tribunalului Iași nu au negat existența faptei, dar au decis că aceasta „nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“ și astfel cel în cauză a fost achitat. Constantin Petrovici a scăpat chiar de toate cele trei infracţiuni imputate de anchetatori, respectiv trafic de influenţă, fals intelectual şi folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual…
În rechizitoriu s-a precizat că Petrovici, în calitatea sa de cadru universitar, i-ar fi cerut unei studente din ultimul an să întreţină raporturi sexuale cu el pentru a o promova la disciplina „Didactica activităţilor matematice pentru învăţământul preşcolar şi primar“, unde este titular.
„În ziua de 17 iunie 2016, inculpatul Petrovici Constantin a consemnat în catalogul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, corespunzător anului universitar 2014-2015, faptul că studenta B.A. a obţinut nota 5 la disciplina Didactica activităţilor matematice pentru învăţământul preşcolar şi primar, deşi, în realitate, aceasta obţinuse nota 3“, au arătat procurorii ieşeni.
Aceştia au mai precizat că, în aceeaşi zi, Petrovici i-ar fi dat de înţeles aceleiaşi studente și că poate interveni pentru modificare notei din catalogul electronic eSims, făcându-i din nou propuneri cu tentă sexuală. Tânăra nu a fost de acord, a reuşit să promoveze şi a obţinut diploma de licenţă, însă nu a dat curs solicitării cadrului didactic, fapt care l-a salvat practic pe conferențiar, infracţiunea fiind doar în forma pretinderii…
Sentinţa primită de Constantin Petrovici nu este definitivă, urmând a fi atacată cu apel.