DOLIU O fetiţă de doi ani, nevaccinată, a decedat: Era suspectă de rujeolă – Stiri pe surse

0
110

O fetiţă de 2 ani, din Reşiţa, a murit la spital, în timpul vizitei medicale, aceasta fiind internată pentru rujeolă, copilul nefiind vaccinat împotriva acestei boli.

O fetiţă în vârstă de doi ani, care a fost internată la Spitalul Judeţean Reşiţa, la sfârşitul lunii ianuarie, cu suspiciune de rujeolă, a murit, joi, chiar în timpul vizitei medicale, micuţa nefiind vaccinată împotriva acestei boli. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Caraş-Severin, Daniel Botgros, a declarat, vineri că fetiţa de doi ani a fost internată pe secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Reşiţa în data de 30 ianuarie, cu febră mare şi era suspectă de rujeolă.

„Pe durata internării, au fost recoltate probe biologice, inclusiv pentru a se vedea dacă are rujeolă. A primit tratament pentru rujeolă şi era în regulă. Ieri (n.r. joi), chiar în timpul vizitei medicului curant, fetiţa a intrat în stop cardiorespirator şi nu a mai putut fi resuscitată. Urmează să vină rezultatele de la laborator pentru a se stabili dacă avea rujeolă, iar necropsia urmează să fie făcută. Fetiţa decedată nu era vaccinată”, a afirmat Daniel Botgros, potrivit mediafax. Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Caraş-Severin, acesta este cel de-al treilea deces din cauza rujeolei în judeţ, din momentul izbucnirii epidemiei şi până în prezent. De aproximativ două săptămâni, în judeţul Caraş-Severin nu există doze de vaccin antirujeolic.

Cazurile de îmbolnăvire cu rujeolă s-au înmulţit, în ultima săptămână ajungând la peste 2.300, vineri fiind înregistrat decesul cu numărul 15. În momentul de faţă sunt confirmate cazuri de rujeolă în 34 de judeţe, cele mai multe în Arad şi Caraş-Severin. Potrivit raportului întocmit de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), publicat vineri, 27 ianuarie, datele pe ultima săptămână arată că în România au fost confirmate 2.357 cazuri de rujeolă şi 15 decese din această cauză.

Cel de al 15-lea deces s-a înregistrat în judeţul Timiş, acolo unde au murit deja patru persoane. În Arad, au decedat cinci persoane, trei în Dolj, două în Caraş-Severin şi una în Capitală. Conform Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), cazurile de rujeolă sunt existente în 34 de judeţe. Cele mai mult sunt confirmate în Arad, 517, în Caraş-Severin sunt 498, iar în Timiş, 330. Joi, Spitalul Judeţean din Reşiţa a intrat în carantină după ce au fost internaţi peste 60 de copii cu rujeolă pe secţia de boli infecţioase.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments