Dosarul dezafilierii Craiovei, în linie dreaptă: ‘Sandu şi Dragomir sunt ca şi terminaţi’ – Stiri pe surse

0
53

Dosarul dezafilierii Universităţii Craiova este aproape de final. Mai este foarte puţin timp şi fanii Ştiinţei vor afla deznodământul. Patronul Ştiinţei, Adrian Mititelu e optimist şi spune că totul va fi în favoarea alb-albaştrilor. Judecătorii de la Curtea de Apel București s-au întrunit, miercuri, pentru un nou termen în dosarul oltenilor. Un verdict final se va da în aprilie.

Citeşte şi: Ce gest a făcut Klaus Iohannis pentru cei care îi cer demisia: A fost REFUZAT / VIDEO

Cele două dosare nu au fost reunite, așa cum a cerut avocatul lui Mircea Sandu. Acesta ceruse ca dosarele membrilor Comitetului Executiv al FRF să fie judecate de completul de la Curtea de Apel.

„Am avut azi un hop foarte important și greu, dar Dumnezeu și Justiția m-au ajutat să îl trec. Cererea de reunire a celor două dosare le-a fost respinsă adversarilor mei. Judecătorii au spus că, deși au competența să o judece, nu o vor face, pentru că nu vor să contribuie la o tragere de timp de judecată. Sandu și Dragomir sunt ca și terminați. Înregistrările audio le dovedesc vinovăția, iar ei știu asta.

Citeşte şi: GAFA pe care a făcut-o Klaus Iohannis în mijlocul protestatarilor: ‘E o eroare’ / VIDEO

După ce judecătorul o să îl audă și pe Borcea pe înregistrări, chiar nu mai am nevoie de el să fie audiat în instanță. Să stea cât vrea el pe la infirmerie, că văd că numai probleme de sănătate invocă. Și el și Stângaciu se tot ascund, dar ați văzut ce au spus judecătorii de ei în sala.”, a spus Mititelu, conform RTV.

Citește și: Șeful MI6 dezvăluie cine e personajul ‘Q’ din filmele cu James Bond

În final, Mititelu le-a dat o veste mare suporterilor Ştiinţei. „Voi reveni cu Universitatea sigur de la vară, dar vreau să știți că am pierdut 6 ani din viață și mă doare sufletul de familia mea, de suporterii adevăratei Craiova, dar și de mine. Îmi este tare greu şi doar Dumnezeu îmi mai dă forţa să lupt. Îmi doresc ca în fruntea fotbalului românesc să vină Gică Popescu preşedinte, dar să îl ajute şi Gică Hagi. Lui Hagi îi urez din suflet să câştige titlul. Ştiu ce înseamnă să te lupți cu echipele mari, având doar copii în echipă. Aşa i-am avut şi eu pe Lung, Găman şi pe fraţii Costea.

Citește și: VIDEO O tânără de 17 ani a fost șantajată de un bărbat care avea imagini PORNO cu ea: Ce i-a cerut

Când o să joace Steaua cu CSU, o să ţin cu Steaua. În viaţa mea nu o să ţin cu o echipă de impostori a lui Rotaru. Mă rog la Dumnezeu să nu se termine construcţia noului stadion, până cînd vom reveni noi, deoarece nu vreau ca el să fie spurcat de echipa lui Mihai Rotaru. În vară, FC U va reveni şi vreau să vadă toată lumea ce masă de suporteri avem noi”, a declarat Adrian Mititelu. FRF a fost avertizată, după ce Adrian Stîngaciu, directorul departamentului juridic, nu s-a prezentat, pentru a cincea oară, la audieri: „Nu-i normal ca el să se ducă la Lausanne, în loc să vină aici, să reprezinte interesele FRF”.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments