EXCLUSIV/ De la cratiță, din nou la muzică. Răzvan Fodor se reapucă de cântat

0
83

De luni, la PRO TV, serile vin din nou cu pericol de îngrăşare. Începe sezonul cu numărul 7 al emisiunii “MasterChef”, în care concu­renţii se întrec să pregătească mâncăruri spectaculoase şi gustoase, care pe noi ne vor face să luăm drumul frigiderului, iar chefilor le vor îngreuna sarcina de a alege câştigătorul premiului de 50.000 de euro. Juraţii show-ului sunt noi, dar prezentatorul e acelaşi, Răzvan Fodor.

Libertatea: Se mai schimbă echipele la “MasterChef”, dar tu pari veșnic. Te tentează să prezinți și altceva?
Răzvan Fodor: Este un format care mie îmi place foarte mult. Bine­înțeles că mi-aș dori să pot să mai fac și altceva pe lângă, dar în ultimii ani mi-a convenit să stau doar în emisiunea aceasta, fiindcă am mai mult timp liber pentru copil, pentru mine și pentru alte proiecte. Îmi plac formatele TV de genul reality sau game-show-urile, astea m-ar tenta.

Ți-e dor de vremurile când cântai și de cele când jucai în seriale?
Normal că mi-e dor, am foarte multe nostalgii din vremea aceea. Dar, cine știe?, poate reușesc să pun pe picioare proiectul muzical la care lucrez de mult!

03-capete-juratii-noi

Ai rămas în legătură cu foștii colegi din Krypton?
Da, am rămas în bună legătură cu colegii mei de la Krypton. Cu doi dintre ei am cântat în prima mea formație, înainte de Krypton.

Revenind la “MasterChef”, ce-ai învă­țat de la chefii care au jurizat în emisiune din 2012 încoace?
După ce ani buni am fost nemulțu­mit de ce am mâncat în Franța, iar bucătăria franțuzească a fost pe ultimul loc în preferințele mele, anul acesta, după ce l-am cunoscut pe chef Samuel Le Torriellec și mi-a pregătit el ceva, mi-am dat seama că ori n-am intrat eu în restaurantele care trebuie, ori partea comercială a Parisului e de evitat.

Te-ai încumeta să te bagi învățăcel, ca să devii și tu un chef adevărat?
Nu, meseria asta “se mănâncă” cu mult prea multe ore de muncă și trebuie să te dedici total în bucătărie, iar atât de “nebun” precum Răzvan Exarhu, care a ieșit din zona de televiziune și radio și s-a dedicat în totalitate bucătăriei, încă nu sunt.

Încă face greșeli în bucătărie: a încurcat condimentele!

Răzvan și Irina și-au împărțit sarcinile în bucătărie / Foto: Edward Aninaru/VIVA

Răzvan și Irina și-au împărțit sarcinile în bucătărie / Foto: Edward Aninaru/VIVA

Care au fost cele mai amuzate rateuri în bucătărie?
Mă pregăteam să fac sosul ragu pentru paste bolognese și am greșit borcanul de condimente, în loc de piper am pus chimion. Finalul a fost însă foarte bun. Paste bolognese nu am mai putut face, dar am pus o conservă de fasole roșie, o bucată de ciocolată, coriandru, chilli și am făcut cel mai mare chilli con carne, pe care l-am mâncat doar eu, pentru că la mine în casă nimeni altcineva nu mai mănâncă picant.

Cu care dintre noii chefi te înțelegi cel mai bine?
Eu sunt prietenos din fire și cu absolut toți colegii mei m-am înțeles bine întotdeauna. De la umorul cinic, ironic și fin al lui Răzvan Exarhu, la cât de haios e chef Samuel Le Torriellec când vorbește și până la Liviu Popescu, un tip extrem de solar și pozitiv, am descoperit niște oameni foarte intere­sanți. Iar faptul că ei sunt noi în televiziune m-a făcut și pe mine să ies din zona de confort în care intrasem și să redescopăr alături de ei tensiunea concursului.

Acasă, Irina, soția ta, are loc în bucătărie sau este exclusiv teritoriul tău?
Își are și ea locul și dulăpiorul ei cu ingrediente pentru dulciuri. O las, pentru că le face foarte bine, iar ea, la rândul ei, mă lasă să mă desfășor.

El și finul Cabral au fost colegi de școală

03-foto-caseta

Prietenia dintre nașul Fodor și finul Cabral e veche, dar nu știam cât de veche! Cei doi se cunosc de aproape 30 de ani! “Să vă povestesc momentul în care ne-am cunoscut. Se întâmpla în 1988. Am făcut aceeași școala generală, 96. Eu eram clasa VIII-a și el venea din altă școala direct în clasa a V-a. Vă puteți imagina
că-mi venea puțin mai jos de umeri?! Ne-am împrietenit repede, aveam amândoi ace­leași pasiuni: artele marțiale. Frecventam aceleași locuri din jurul școlii atunci când se chiulea în grup. Și iată-ne, 28 de ani mai târziu: eu îi sunt naș, el îmi e fin, ne cunoaștem familiile, lucrăm în același trust, ne facem în continuare glume proaste, dar multe dintre ele nu sunt de povestit”, ne-a dezvăluit Răzvan.

Post-ul EXCLUSIV/ De la cratiță, din nou la muzică. Răzvan Fodor se reapucă de cântat apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments