FC Steaua Bucureşti şi FC Voluntari au terminat la egalitate, 2-2 (1-1), duminică, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 23-a a Ligii I de fotbal.
Steaua a fost condusă de două ori de FC Voluntari, dar a reuşit să obţină remiza într-un final în care ambele formaţii au fost aproape de victorie.
Surpriză URIAȘĂ: Ei sunt artiștii calificați la Eurovision
Ilfovenii, care veneau după o înfrângere cu 0-5 la Craiova, au deschis rapid scorul, prin Petre Ivanovici (3), pe contraatac, iar Steaua a egalat prin Fernando Boldrin (31). Oaspeţii au primit un penalty în minutul 81, la o eroare a portarului Florin Niţă, care l-a bruscat pe Daniel Novac în propriul careu, Florin Cernat transformând lovitura de pedeapsă. Steaua a egalat tot din penalty, după ce Vasile Maftei a blocat cu cotul şutul lui Florin Tănase, francezul Eddy Harlem Gnohere (87), înscriind primul său gol în tricoul ”roş-albastru”.
Niţă a salvat un gol ca şi făcut în minutul 90+1, la şutul lui Laurenţiu Marinescu, iar apoi centrarea lui Antonio Jakolis a fost deviată în bara porţii lui Dragoş Balauru (90+3).
Cristi Borcea a lăsat-o cu OCHII ÎN SOARE pe fosta soție: Ce decizie a luat afaceristul
În minutul 88, Jakolis a trimis mingea în plasă, dar arbitrul Andrei Chivulete a fluierat un fault în atac la Gnohere.
În tur, Steaua a câştigat cu 3-2.
FC Voluntari rămâne cu o singură victorie în ultimele şapte etape (două egaluri, patru eşecuri).
Steaua are un singur succes în ultimele patru etape (un eşec, două egaluri).
FC Steaua Bucureşti – FC Voluntari 2-2 (1-1) „Arena Naţională” – Bucureşti
Au marcat: Fernando Boldrin (31), Eddy Harlem Gnohere (87 – penalty), respectiv Petre Ivanovici (3), Florin Cernat (81 – penalty).
Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitri asistenţi: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ), Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti); arbitru de rezervă: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) – CCA, Adrian Ionescu (Bucureşti) – LPF