Fonduri europene pentru… păcănele

0
272

Un împătimit al jocurilor de noroc din Iași se va prezenta pe data de 3 martie în fața judecătorilor, pentru faptul că a deturnat bani europeni spre… o sală de păcănele din Iași.

Tânărul Andrei Anti și-ar fi dorit să devină fermier, și de aceea a solicitat și obținut un contract de finanțare în cadrul programului „Instalarea tinerilor fermieri“. Numai că respectivul, în calitatea sa de reprezentant al unei întreprinderi individuale din judeţul Iaşi, ar fi schimbat destinaţia sumei de 107.304 lei (circa 24.000 euro) virată ca primă tranșă din contract de Agenţia pentru Finanţarea In­vestiţiilor Rurale, o mare parte jucând-o la aparate.

„Suma respectivă nu a fost cheltuită pentru realizarea acţiunilor prevăzute în planul de afaceri al întreprinderii individuale pe care o reprezenta, ci a fost folosită în interes personal de inculpatul Anti Andrei, care a restituit un împrumut către o terță persoană în cuantum de aproximativ 8.000 euro, a cheltuit o parte a sumei de 107.304 lei la jocuri electronice şi a efectuat lucrări de construire la o anexă a fermei (grajd), lucrări neprevăzute în planul de afaceri“, au precizat procurorii DNA Iaşi.

Judecătorii Tribunalului Iaşi au decis că rechizito­riul întocmit în cazul tânărului este legal şi se poate începe judecarea cazului, instituind totodată un sechestru asiguratoriu asupra mai multor bunuri ce îi aparţin lui Andrei Anti, pentru a putea fi recuperat astfel prejudicial.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments