Ministerul italian de Externe a fost anul trecut ţinta mai multor atacuri cibernetice, a făcut cunoscut vineri o sursă diplomatică de la Roma, în timp ce în presă circulă zvonuri despre o posibilă implicare a Rusiei, relatează AFP.
„După primul atac, sistemul a fost întărit imediat”, a precizat sursa, sub protecţia anonimatului, confirmând o informaţie publicată de cotidianul britanic The Guardian, scrie agerpres.ro.
Citește și: A fost conceput CHIPUL ADEVĂRAT al Iisus Hristos! Imaginile care ZGUDUIE creștinătatea
Ministerul rus de Externe a afirmat însă că această acuzaţie nu se bazează „pe niciun fapt”, potrivit mai multor media italiene.
Potrivit sursei din cadrul ministerului italian, atacurile „nu au afectat sistemul codificat de informare utilizat pentru a schimba cele mai sensibile informaţii”, dar „au vizat mesageria electronică a angajaţilor ministerului şi mai multor ambasade”.
Citește și: Cercetătorii au aflat ce se întamplă în creier când murim: Vei fi surprins
Atacul a durat peste patru luni, dar ministrul de la acea dată, Paolo Gentiloni, în prezent şef al guvernului, nu a fost afectat pentru că a evitat să îşi utilizeze contul de e-mail, a explicat The Guardian.
Informaţiile sensibile trimise pe e-mail de ambasadele din străinătate au fost probabil protejate pentru că trebuiau să fie codificate, a scris cotidianul britanic care a precizat că Parchetul din Roma a deschis o anchetă.
Citește și: Uber și Daimler au bătut palma pentru vehiculele fără șofer
În ultimele săptămâni, Rusia este suspectată că vizează cu atacuri cibernetice mai multe ţări europene printre care Franţa, Germania, Norvegia şi Olanda.
În urmă cu câteva săptămâni, Washingtonul a acuzat deschis Moscova că a influenţat rezultatul alegerilor prezidenţiale americane interceptând corespondenţa electronică a liderilor democraţi în cursul campaniei.
Citește și: Alexandra Dragnea a pozat goală / FOTO 18+
Acuzaţii care stârnesc temeri că acelaşi lucru s-ar putea întâmpla cu ocazia importantelor alegeri prevăzute în acest an în Europa, în special în primăvară în Franţa şi în septembrie în Germania.