Jandarmeria Română a făcut mai multe precizări după incidentele violente petrecute miercuri seară în Piaţa Victoriei. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, a declarat că s-au efectuat 79 de arestări, însă deocamdată cei reţinuţi nu au fost identificaţi ca membri ai galeriilor de fotbal.
Enache a precizat că a existat un dialog instituţional între structurile Ministerului Afacerilor Interne, dar a tras şi un semnal de alarmă: protestele neasumate în mod oficial creaază un context favorabil celor care nu au în intenţia să protesteze în mod paşnic. De asemenea, reprezentantul forţelor de ordine a menţionat că instituţia lucrează un scurt ghid pe care îl va oferi protestatarilor astfel încât astfel de evenimente să nu mai aibă loc.
Ministrul de Interne răspunde după atacul lui Iohannis. Personalități publice, acuzate de implicare
„79 de persoane care au participat într-un fel sau altul la acţiunile violente din Piaţa Victoriei au fost reţinute. Nu pot să confirm dacă aceste persoane fac parte din galerii. În acest moment colegii mei consultă bazele de date de la nivelul Jandarmeriei Române. Nu avem confirmarea că persoanele care au produs acte de violenţă sunt membrii de galerie. Nu aveau însemne şi nu au fost recunoscuţi de colegii mei ca persoane cu antecedente. Tot ce pot spune e că sunt persoane extrem violente care au deturnat un protest paşnic. Există un schimb permanent de informaţii între structurile Ministerului Afacerilor Interne, însă organizarea unor astfel de evenimente publice neasumate creează premisele apariţiei unor astfel de indivizi. Aceste evenimente trebuie declarate şi trebuie obţinut acel aviz de la Primărie. La nivel naţional au fost organizate aseară 70 de adunări publice, doar 13 dintre acestea au respectat prevederile legale şi nu au fost niciun fel de probleme.
Am avut patru jandarmi care au avut nevoie de îngrijiri medicale. Au avut contuzii ca urmare a aruncării cu sticle, pietre şi alte obiecte contondente. Sunt în afara oricărui pericol. Vom suplimenta dispozitivele astfel încât să prevenim orice escaladare a conflictelor. Este vital ca oamenii din stradă să se delimiteze de persoanele violente, să lase un spaţiu liber în jur pentru a facilita intervenţia colegilor mei. Lucrăm acum la un ghid, un material promoţional, pe care să-l distribuim persoanelor care vor protesta„, a declarat Georgian Enache la ProSport Live.