Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că vor exista în zilele următoare discuţii lămuritoare privind existenţa unor ”persoane infiltrate” în partid, scrie Agerpres.
Întrebat cum comentează unele afirmaţii care dau de înţeles că ar exista membri ai PSD care ar asculta de preşedintele Klaus Iohannis şi dacă există în partid ”oameni infiltraţi”, Dragnea a spus: „N-o să spun nume astăzi, dar şi la grup au fost colegi care au ridicat această problemă, şi în plen, şi în particular, nu vreau să deschidem acest subiect în aceste zile, dar îl vom aborda şi îl vom limpezi foarte curând”.
El a menţionat că această problemă va fi ridicată în perioada următoare. „Vreau în primul rând ca aceste discuţii să fie discuţii lămuritoare pentru a afla tot partidul de ce în astfel de momente unii au o astfel de poziţie”, a arătat Liviu Dragnea.