În mesajul de felicitare transmis lui Frank-Walter Steinmeier, ales duminică preşedinte al Germaniei, preşedintele rus Vladimir Putin l-a invitat să viziteze Rusia oricând va dori, transmite Xinhua, conform agerpres.ro.
FABULOS Cum i-au spart Năstase și Băsescu ușa fostului premier Nicolae Văcăroiu
Putin şi-a reafirmat deschiderea pentru un „dialog constructiv” cu Germania asupra chestiunilor bilaterale şi internaţionale, a informat Kremlinul într-un comunicat. Preşedintele rus şi-a exprimat în mesajul către Steinmeier încrederea că acesta va contribui la dezvoltarea relaţiilor ruso-germane şi a cooperării reciproc avantajoase în diferite domenii.
Fostul ministru de externe german Frank-Walter Steinmeier a fost unul din mediatorii implicaţi în eforturile de rezolvare a crizei din Ucraina. El îşi va prelua mandatul de preşedinte luna viitoare şi va avea, ca şef al statului, atribuţii în bună măsură formale.