Secretara – șefă revine pe cai mari
UMF bună de plată în scandalul studenților marocani
Decizie bombă luată de Tribunalul Iași într-unul dintre cele mai răsunătoare scandaluri de la Universitatea de Medicină din Iași. Judecătorii au anulat decizia de concediere a Gabrielei Cuciureanu, fostă secretar-șef al Universității de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa, și au dispus reintegrarea acesteia pe funcție. Conform hotărârii instanței de judecată, Cuciureanu va primi și toate retribuțiile bănești lunare, indexate, majorate și reactualizate, începând cu data desfacerii contractului de muncă, respectiv 14 decembrie 2015, și până la data reintegrării pe funcție. Totodată, judecătorii au obligat Universitatea de Medinicină să plătească suma de 12.000 de lei reprezentând cheltuielile de judecată.
Scandalul, demisii și sancțiuni
La sfârșitul anului 2015, la UMF a izbucnit un scandal monstru legat de admiterea ilegală a unui număr de 45 de studenți marocani. Ministerul Educației a trimis o echipă de control pentru verificarea modului de admitere a studenților străini la UMF, iar, în urma neregulilor sesizate, rectorul Dragoș Pieptu a fost nevoit să demisioneze și să renunțe la fotoliul de șef al UMF. După anchetarea întregului personal administrativ, secretara șefă a instituției, Gabriela Cuciureanu, a fost singurul angajat al UMF care a fost sancționat. Cuciureanu a atacat în justiție decizia de concediere, considerată drept abuzivă, afirmând că este nevinovată. “În decizia de concediere nu apar motivele pentru care s-a aplicat această sancțiune. Întotdeauna doar cei mici plătesc. Am răspuns atunci la toate solicitările universităţii, ale Comisiei de Disciplină, ale Corpului de Control al ministrului. Cu toate acestea, am fost înlăturată și mi s-a suspendat contractul de muncă. Fostul rector, Dragoș Peptu, și președintele Senatului UMF Iași, Gabriel Dimofte, m-au acuzat că eu sunt singura responsabilă de toate neregulile.”, a susținut Gabriela Cuciureanu. Femeia a mai povestit că, după interogatoriul de la Comisia de Disciplină i s-a spus verde ân față că este necesar să i se suspende contractul de muncă şi că nu mai are ce căuta în universitate. Contactat telefonic, actualul rector al UMF Iași, Viorel Scripcariu, s-a ferit însă să comenteze hotărârea instanței de judecată. “Am respectat decizia Tribunalului Iași. Doamna Cuciureanu Gabriela a fost reintegrată pe postul deținut anterior începând cu data de 1 februarie 2017. Altceva nu am ce să comentez”, a conchis rectorul UMF Iași.
Nicu SAMSON