Stenograme INCENDIARE Băsescu, despre dosarul Revoluției: Ne doare capul – Stiri pe surse

0
58

Președintele PMP Traian Băsescu a declarat, potrivit stenogramei şedinţei conducerii Senatului din 6 februarie, că senatorii îşi pun „o belea pe cap degeaba”, dacă nu trimit Parchetului toate documentele clasificate şi neclasificate care au stat la baza elaborării raportului comisiei senatoriale de anchetă privind evenimentele din decembrie 1989.

Extrase din discuţia purtată în Biroul Permanent al Senatului, potrivit Evenimentul Zilei:

Vicepreședinte PSD: Riscăm să ne izolăm, să fim transferați cu 27 de ani în urmă și să dispărem

Domnul Şerban Nicolae: Secretarul general ce este de transmis poate să transmită. Dacă sunt documente clasificate, ele urmează procedura de declasificare, potrivit legii.

Domnul Niculae Bădălău: Biroul permanent poate hotărî transmiterea de copii certificate „conform cu originalul” a documentelor neclasificate. Cu privire la declasificare, Biroul permanent poate hotărî să solicite punctul de vedere al Comisiei juridice. Dacă se declasifică

Domnul Traian Băsescu: Domnule preşedinte, permiteţi-mi un punct de vedere, chiar dacă nu sunt membru al Biroului permanent. Eu nu înţeleg de ce trebuie să ţinem ce este clasificat. Daţi-le, domnule, la Parchet, pe toate. După părerea mea, atragem asupra Senatului un semn de întrebare nejustificat.

SONDAJ BOMBĂ – Cine sunt și ce vor protestatarii din Piața Victoriei

Domnul Şerban Nicolae: Subscriu, cu menţiunea însă că, pentru rigoarea respectării legii, cele care sunt clasificate să urmeze procedura de clasificare, fără niciun fel de problemă.

Domnul Traian Băsescu: Înţeleg că o poate face chiar Biroul permanent. La ce ne complicăm? Ne doare capul. Ei stau acolo cu dosarul acesta din 1990 şi nu-i fac nimic şi o să găsească ţapul ispăşitor Senatul, care nu le-a dat documentele.

Domnul Niculae Bădălău: Comisia juridică să vină în Biroul permanent următor cu propunerea privind declasificarea.

Domnul Şerban Nicolae: Până atunci, toate celelalte să fie transmise fără întârziere, toate cele care nu sunt clasificate să fie transmise de îndată.

Domnul Şerban Nicolae: Nu, le-a clasificat comisia. Deşi ceea ce ni se cere este, din punctul meu de vedere, cam pe lângă logica elementară. Pentru că noi le putem transmite şi clasificate. Doar că ei le permit accesul la aceste documente celor care au abilitarea prevăzută de lege. Noi putem să…, dacă sunteţi de acord, chiar v-aş face acum propunerea asta. Să le transmitem pe toate pe două categorii: documente neclasificate şi documente clasificate care să urmeze procedura legală. Bănuiesc că la Parchetul General sunt oameni foarte inteligenţi, cu profunzimi abisale ale gândirii juridice, care pot să aibă acces şi la documente clasificate.

Domnul Cseke Attila-Zoltan: Dacă îmi daţi voie. Procedura pe care a propus-o domnul senator Şerban Nicolae este corectă, dar eu cred că, în paralel cu acest lucru, totuşi, ar trebui ca acel raport să fie desecretizat, declasificat. Pentru că altfel o să avem solicitări în continuare de la tot felul de asociaţii. Şi, până la urmă, au trecut atâţia ani şi rămânem cu pata asta că, domnule, noi am acoperit ceva. Nu se acoperă nimic în Senatul României, sunt sigur de chestiunea asta. Şi ar fi bine … Deci, se transmit documentele neclasificate şi documentele clasificate, conform procedurii, pe clasificate. Dar, în paralel, să încercăm să dăm drumul să declasificăm, acelea să fie publice, să le solicite cine 22 doreşte. Totuşi, este un raport al senatorilor, nu cred că ridică probleme de a fi declasificat

Domnul Traian Băsescu: Domnule preşedinte, mă credeţi un om mai bătrân. Haideţi să decideţi astăzi că le daţi toate, clasificate şi neclasificate, cu menţiunea că în perioada imediat următoare Comisia juridică sau cine o fi va dispune şi declasificarea, dar să scăpăm odată de ele. Este o belea pe care ne-o punem pe cap degeaba.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments