Cel puţin aşa susţine un oficial din domeniul serviciilor de informaţii, citat de „Foreign Policy“, care, de teama unor repercusiuni, a insistat să nu-i fie divulgat numele.
Potrivit acestuia, Steve Bannon a început să ia deciziile la Casa Albă încă înainte de a primi oficial, la sfârşitul săptămânii trecute, un post în cadrul Consiliului Naţional de Securitate (NSC). Şi nu a acţionat aproape deloc pe baza informaţiilor furnizate de personalul acestui for.
În plus, atmosfera de la Washington începe să fie tot mai apăsătoare. Oficialul citat a descris climatul de lucru drept unul în care opiniile care diferă de cele ale majorităţii nu prea îşi mai au locul şi chiar a afirmat că nu există documente scrise referitoare la ce se discută şi se convine în şedinţe, şi nici nu au fost primite îndrumări de la nivel superior privind modul în care ar trebui organizat personalul Consiliului Naţional de Securitate.
Oficialul, care a afirmat că a fost dispus să acorde încredere administraţiei Trump la preluarea mandatului, s-a declarat acum profund îngrijorat de acest mod de desfăşurare a lucrurilor.
În afara tiparelor
„Au emis toate aceste ordine executive în afara structurii normale“, a spus acesta referindu-se la ordinele semnate de Donald Trump de la preluarea mandatului, pornind de la cel referitor la anularea Obamacare şi până la cel referitor la imigraţie.
După ce controversatele proiecte de decrete au fost scrise, echipa lui Trump a fost foarte atentă la modul în care acestea au urmat circuitul intern al documentelor din cadrul Casei Albe, a mai spus oficialul din domeniul informaţiilor, lăsând să se înţeleagă că dezbaterile şi comentariile nu au fost deloc încurajate.
El consideră profund îngrijorătoare lipsa actelor care să documenteze procesul de luare a deciziilor. De pildă, sub administraţiile precedente, la finalul unor întâlniri ale membrilor Consiliului Naţional de Securitate, discuţiile, lucrurile convenite şi recomandările erau puse pe hârtie în ceea ce se numea „rezumatul concluziilor“.
„Sub (preşedintele George W. Bush), Consiliul Naţional de Securitate a fost destul de strict privind consemnarea rezumatelor concluziilor“, a afirmat profesorul de drept de la Universitatea Columbia Matthew Waxman, care a lucrat pentru Consiliul Naţional de Securitate al lui Bush. „Exista adesea un nivel ridicat de generalitate şi poate că au fost anumite excepţii, dar erau atent făcute“, a adăugat el.
Iar la aceste documente se putea face referire ulterior, mai ales dacă o chestiune era repusă pe tapet. În plus, cei care simţeau nevoia să facă precizări pentru a înlătura posibile interpretări greşite aveau această posibilitate, a spus Loren DeJonge Schulman, care a lucrat pentru administraţia Obama.
În prima săptămână a administraţiei Trump nu au existat însă „rezumate ale concluziilor“, a afirmat oficialul citat de „Foreign Policy“, potrivit căruia transparenţa începe să aibă de suferit.