Trei răniţi, în urma unui accident cauzat de un autovehicul al Poliţiei Tulcea – Stiri pe surse

0
86

Trei persoane, una dintre ele angajată a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Tulcea, au fost rănite, marţi după-amiază, în urma unui accident rutier petrecut la ieşirea din oraşul Tulcea spre Constanţa, după ce o maşină aparţinând Inspectoratului a pătruns pe contrasens. „Cauza probabilă a producerii accidentului a fost pătrunderea pe contrasens a autospecialei IPJ, pe fondul vizibilităţii reduse. Cercetările lucrătorilor IPJ continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a declarat, pentru Agerpres, reprezentantul IPJ, agent principal Amalia Ignatencu.

Autospeciala IPJ care ar fi cauzat accidentul rutier se întorcea din misiune şi nu avea semnalele luminoase în funcţiune, potrivit sursei. În urma evenimentului, trei persoane, potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), au fost internate în Spitalul Judeţean de Urgenţă. ‘Starea celor trei pacienţi este stabilă, dar în cazul tuturor pacienţilor se continuă investigaţiile medicale’, a precizat directorul SJA, Dumitru Vâlcu.

Cele trei persoane internate în spitalul din municipiu sunt din judeţul Tulcea şi au vârste cuprinse între 27 şi 89 de ani, potrivit SJA, iar dacă vor avea nevoie urgentă de unele analize medicale complexe vor fi transportate la unităţi spitaliceşti din Constanţa sau Galaţi, potrivit SJA.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments