Jucătoarea română de tenis Simona Halep, principala favorită, s-a retras vineri din turneul WTA de la Sankt Petersburg, dotat cu premii totale de 710.900 dolari, înaintea meciului din sferturile de finală, cu rusoaica Natalia Vihlianțeva, informează Agerpres.
Motivul care a dus la decizia Simonei a fost accidentarea la genunchi, din cauza căreia a avut probleme şi la Australian Open.
„Am avut probleme cu genunchiul, de la Singapore. Acolo am avut cele mai mari dureri. Au urmat câteva săptămâni libere, în care m-am tratat. În perioada de pregătire m-am antrenat puternic şi nu am simţit durerea. Când am revenit la meciurile oficiale, a reapărut durerea şi nu am putut juca la nivelul meu cel mai bun.
A trebuit să iau o pauză după Australian Open. Acasă am avut parte de un tratament. Acum, mă simt bine. Am zece zile de antrenament în spate. Totul este bine. Sper să joc la nivelul cel mai bun. Suprafaţa este bună, îmi place”, spunea Simona, în urmă cu câteva zile.