CFR Cluj s-a impus pe terenul lui Gaz Metan, scor 2-1, și a urcat până pe locul cinci în Liga 1.
După o primă repriză modestă, jocul s-a animat în mitanul secund, oaspeții deschizând scorul în minutul 63 prin Omrani, grație unei execuții norocoase.
Citește și: Botoșani a oprit seria de victorii a Craiovei: Golul victoriei, marcat în ultimele minute – VIDEO
Introdus pe teren în prima repriză, Alexandru Păun a majorat diferența clujenilor în minutul 72, învingându-l pe Pleșca din situație unu contra unu.
Medieșenii au redus din diferență în minutul 84, prin austriacul Sikorski, cel care a fructificat centrarea perfectă venită de la Crețu.
„Feroviarii” urcă astfel pe locul cinci și se apropie la un singur punct de Gaz Metan, care are 35 puncte, medieșenii așteptând însă de la TAS cele șase puncte care i-au fost luate de comisiile din România.
A fost prima victorie a clujenilor la Mediaș după 69 ani.