Acuzații incredibile aduse unui preot ieșean. „A dat cu tencuială peste picturile de patrimoniu”

0
549

Constantin MAZILU

  • Experții îl acuză pe preotul paroh al bisericii Adormirea Maicii Domnului din satul Feredeni că a dat cu tencuială peste picturile care făceau parte din patrimonoiul național
  • „Nu este adevărat. Tencuiala cădea peste enoriași și de aceea am luat măsuri să nu fie răniți oameni”, a spus Dănuț Fotea, preotul acuzat

Preotul paroh al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Feredeni comuna Deleni s-a ales cu dosar penal după ce s-a apucat să facă unele reparații în lăcașul de cult. Inițiativa preotului Dănuț Fotea ar fi trebuit să fie lăudabilă dacă lucrările nu ar fi vizat o biserică clasificată ca și monument istoric, iar intervenția respectivă nu s-ar fi efectuat fără avizul instituțiilor competente după cum prevede Legea. Mai mult decât atât, acuzațiile Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național sunt mai grave.

Experții susțin că așa-zisele lucrări de reparații au constat și în distrugerea picturilor de patrimoniu aflate în interiorul lăcașului de cult. Imediat după ce a aflat de intervențiile neautorizate, Direcția Județeană a format o comisie de experți care a avut misiunea de a inspecta ceea ce s-a petrecut la biserica din Feredeni. Comisia a fost formată de trei arhitecți experți în monumente istorice și un inginer de asemenea specialist în domeniu. Astfel, comisia de experți  a stabilit că la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Feredeni au fost efectuate mai multe lucrări fără autorizație iar reparațiile nu au vizat doar tencuiala din interior. S-a constatat că biserica a fost tencuită pe exterior ceea ce a dus la înlăturarea ornamentelor de piatră de pe pereții exteriori,  s-au efectuat lucrări de reparații la acoperiș și de asemenea s-a săpat în jurul fundației.

Experții au constatat că toate acestea au fost efectuate prin încălcarea legislației în vigoare, fără să se efectueze în prealabil o expertiză a construcției pentru a se stabili cum trebuie să fie făcute lucrările de reparații. De asemenea, pictura a fost acoperită cu tencuială fără să să efectueze o expertiză pentru a se stabili valoarea de patrimoniu, conform prevederilor legale. Dn aceste motive, Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu a formulat plângere penală vizat de această sesizare fiind chiar preotul paroh, Dănuț Fotea.

Preotul: „Trebuia să fac ceva”

La rândul său, preotul paroh din Feredeni a precizat că experții care au verificat lucrările de reparații ale bisericii au exagerat foarte mult. Acesta a adăugat că dacă nu ar fi făcut unele lucrări de reparații bucăți din tencuială riscau să cadă peste enoriași.

3„Eu am comandat o expertiză în care se preciza că trebuia să efectueze unele lucrări urgente. La ecoperiș am înlocuit bucățile luate de vânt. Nu este adevărat că s-a dat cu tencuială peste pictură. Am pus la loc tencuiala care cădea de pe ziduri. Nu am avut niciodată intenția de a periclita monumentul istoric”, a declarat preotul Dănuț Fotea.

În dosarul penal deschis ca urmare a plângerii depuse de Direcția Județeană pentru Cultură au fost demarate cercetări în cursul anului trecut preotul paroh fiind deja audiat de un polițist. Procurorii nu au dat o soluție finală în acest dosar.

Monument istoric din secolul 18

Conform documentelor istorice, Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” din Feredeni a fost ctitorită de boierul Iordache Krupenski în anul 1790. Boierul era moșier la Feredeni. Lăcașul de cult este construit în stil neoclasic are formă de navă și ziduri foarte groase. Biserica adăpostește Moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe „Purtătorul de Biruință”  și cripta familiei Krupenchi.

„Cutia în care sunt Sfintele Moaște, mâna Sfântului Mucenic Gheorghie, parte de mână, și o coastă a unui sfânt neștiut, care Sfinte Moaște sunt rămase de la răposatul tatăl meu (Iordache Krupenschi), iar cutia este făcută de mine. Aceste Sfinte Moaște a Sfântului Mare Mucenic Gheorghie, sunt date de un patriarh (Matei Psaltul al Alexandriei), răposatului logofăt Andrei Roset, adică bunul răposatei maicăi mele (Măriuța Milu), iar sfânta coastă, dată tatălui meu, de către un serdar Vasilache Cârnul”, se arată în însemnare privind inventarul bisericii lăsată de fiul ctitorului, Grigore Crupenschi.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments