Simona Halep, locul cinci în clasamentul mondial, a pierdut aseară, scor 6-3, 6-7, 2-6, cu Johanna Konta, în sferturile de finală ale turneului de la Miami, iar pentru un loc în finală britanica se va duela cu Venus Williams.
Simona Halep a evoluat foarte bine pe durata primului set, pe care şi l-a adjudecat cu scorul de 6-3, după 40 de minute de joc. Sportiva originară din Constanţa a avut nevoie de un singur break pentru a se impune în prima manşă.
Setul secund a fost mult diferit. Johanna Konta, a zecea favorită la câştigarea trofeului de la Key Biscaine, s-a desprins la 3-0, însă replica lui Halep a fost promptă. Româncă a luat trei game-uri consecutive şi a restabilit egalitatea. Halep a câştigat pe serviciul advers la 4-4, dar nu a putut închide setul apoi. S-a ajuns în tie-break, unde jucătoarea britanică a avut nevoie de trei mingi de set pentru a închide setul cu 9-7.
În decisiv, Simona a început mai bine, revenind de la 0-40 în primul game, câştigându-şi serviciul. De la scorul de 2-1, însă, Halep nu a mai reuşit să-şi adjudece niciun game, cedând cu 6-2. În disputele directe, scorul a devenit 2-1 pentru Johanna Konta.