Iaşul ar putea trăi din organizarea de congrese

0
153

Dintre mai multe propuneri făcute în ultimul timp în cadrul ședințelor Consiliului Local Iași, una chiar a atras atenția. Astfel, consilierul PSD Mihai Pintilei a cerut construirea la Iaşi a unui palat al congreselor.

„Am putea să analizăm posibilitatea construirii unui edificiu pentru congrese şi manifestări de anvergură. Sunt oraşe în Europa, chiar mai mici decât Iaşul, care trăiesc din asta. Un singur congres de medicină poate reuni şi 2.000 de participanţi“, a declarat Pintilei.

Acesta a mai precizat că eventualele costuri mari ale ridicării acestui stabiliment s-ar putea amortiza prin cheltuielile făcute de vizitatori cu ocazia întâlnirilor internaționale.

Primarul Mihai Chirica pare să fi îmbrățișat această idee, dar se gândește deocamdată la altă problemă a orașului, și anume supraaglomerarea cu activități a Teatrului Național.

„Putem să luăm în calcul şi realizarea acestui edificiu, dar în funcţie de priorităţi. Mai întâi să depășim momentul preluării cinematografelor şi să reușim amenajarea unei săli pentru Filarmonică şi Operă. Teatrul Naţional nu mai face faţă, ca spaţiu. Se ţin spectacole în fiecare zi, multe dintre ele cu casa închisă“, a spus primarul Mihai Chirica.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments