Dănuț Degeratu
Ieri, femeile din toată lumea și-au sărbătorit ziua! Știm cu toții că nu e vorba de ziua de naștere sau de ziua numelui. Este vorba de ziua în care, în mod oficial, femeile au obținut recunoașterea rolului fundamental pe care-l au în viața umanității. Se împlinesc 105 ani de la prima sărbătoare națională pe această temă și doar 40 de la recunoașterea mondială a zilei de 8 Martie. Să mai spunem că pe aceeași planetă, unde oamenii știu că cea mai importantă ființă este femeia, există încă sclavia sexuală ? Să ne amintim totuși că, în multe țări ale lumii femeia este privită și tratată ca un animal de povară ? Nouă, bărbaților care conducem lumea asta, ar trebui să ne fie rușine iar nemernicii care trăiesc din exploatarea femeii ar trebui să fie adunați cu toții și duși undeva într-o rezervație naturală, etichetați și prezentați vizitatorilor drept niște rebuturi ale speciei umane.
Din punctul meu de vedere, dacă femeile ar conduce lumea aceasta, cred că ar fi mai puține războaie și mai multă bucurie în sufletele oamenilor! Din păcate, cred că va trece multă vreme până se va întâmpla acest lucru iar umanitatea își va urma drumul ei sincopat și belicos, acompaniată de pocnetul armelor, de scântecele copiilor flămânzi și al femeilor exploatate. Ne rămâne doar, cu cinismul nostru misogin, să ne facem că aceste lucruri nu există și să le uităm, amăgindu-ne cu gândul că ele se întâmplă departe, în altă țară, pe alt continent sau pe altă planetă!
Lor, acelor doamne pe care toată lumea le uită sau le consideră simple decoruri ale prezentului, le dedic aceste modeste rânduri! Acolo, în colțul de lume în care-și duc umila existență, le trimit, odată cu urarea cuvenită, compasiunea mea și speranța că, la un moment dat, răsare soarele pentru fiecare!
Am recitit recent Mizerabilii și am retrăit, odată cu Fantine, drama femeii care este în stare de orice, pentru a-și crește și întreține copilul. Au trecut mai bine de 150 de ani de la data la care Victor Hugo descria întâmplările din celebrul său roman și omenirea se află în același punct de indiferență și cinism față de condiția femeii! Deștepții zilelor noastre cer închisoarea pe viață pentru corupție, spre exemplu și tratează cu indulgență exploatarea femeii și traficul de carne vie. N-am văzut încă nici un miting de sute de mii de oameni pe această temă! A bon entendeur, salut!