Patru proxeneți “de cimitir” își vor petrece toată tinerețea în pușcărie

0
251

Un nou dosar de proxenetism a fost finalizat ieri de Curtea de Apel Iași. Este vorba despre patru tineri care scăpaseră de mâna legii de mai multe ori până acum, din cauza clemenței unor judecători, dar care, ajunși din nou în societate, obligau prin șantaj fete tinere să se prostitueze pentru ei.

Totul a început în anul 2011, când Eduard Ciobanu, unul dintre tineri, a sedus o copilă de 12 ani cu vorbe de amor, după care a filmat-o în timpul unei partide și a șantajat-o să se prostitueze pentru el, cu amenințarea că va posta filmulețul respectiv pe facebook. Până să ajungă să se prostitueze, copila a fost violată și de ceilalți trei inculpați din dosar, frații Iacomi. Lăsați în libertate de judecători, cei patru nu s-au potolit și, în ianuarie 2014 au violat o tânără de 29 de ani, au torturat-o și au obligat-o și pe aceasta să întrețină relatii sexuale cu alți bărbați.
Eduard Ciobanu era “casierul” găștii infracționale, obținând în fiecare dintre cele două cazuri de mai sus câte 50-70 de lei de la fiecare client, unele dintre întâlnirii cu aceștia ale fetei de 12 ani având loc chiar în cimitirul din Popricani, deoarece fata trebuia să fugă de acasă în timpul nopții pentru a-i satisface…
Nota de plată a celor patru a fost pe măsura gravității faptelor lor, după cum urmează: Ionuț Andrei Iacomi a primit nouă ani de închisoare, Nicușor Vasile Iacomi, a luat patru ani de pușcărie, însă mai are de executat înca 961 de zile dintr-o pedeapsă anterioară, Alexandru Dan Iacomi, cel de-al treilea frate, are de executat 6 ani și 1106 zile de închisoare, iar Eduard Cristian Ciobanu a primit nouă ani și două luni de închisoare.

Toți sunt din Popricani și au fost arestați în septembrie 2014, într-un dosar instrumentat de procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments