Peste 4000 de persoane au participat pe 3 martie la exercițiul de alarmare în caz de cutremur, în clădirile deținute de grupul Tester

0
160

Grupul Tester s-a raliat campaniei „Nu tremur la cutremur”, inițiate de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Iași, și a derulat pe 3 martie, în sediile sale, un amplu exercițiu de alarmare în caz de cutremur.

În centrele de afaceri Ideo și Tester Technology Park, precum și în parcul logistic Solo, peste 4000 de persoane din 11 companii au avut prilejul să își antreneze reflexele preventive și de apărare în caz de seism, într-o acțiune comună a organizatorilor, participanților și autorităților dedicată siguranței la locul de muncă.

 

„Paza bună trece primejdia rea”, spune o înțeleaptă vorbă din bătrâni, mai actuală ca niciodată atunci când ne gândim la situațiile de urgență ce pot apărea oricând și la felul în care fiecare dintre noi poate contribui la siguranța sa și a celor din jur. Principiul prevenției, căci despre el vorbim, stă și la baza amplei campanii „Nu tremur la cutremur” derulate de autorități, în cadrul căreia ISU Iași a inițiat pe 3 martie un exercițiu de alarmare în caz de seism și a invitat întreaga comunitate să i se alăture.

Grupul de firme Tester, care deține la Iași 4 centre de afaceri și un parc logistic, găzduind în spațiile sale companii prestigioase, s-a raliat cu deschidere acțiunii de prevenție, considerând-o un excelent prilej de a întări sistemele și condițiile de siguranță în clădirile proprii.

 

„Felicităm Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Iași pentru inițierea exercițiului de alarmare desfășurat pe 3 martie și mulțumim partenerilor noștri de la Conduent, Ecolab, Falcon Trading, Xerox, Atexis, Sonovision, Oracle, Lear Corporation, Pos Net, Geberit, Grădinița Hansel und Gretel, care au participat cu toate echipele la această acțiune. Au fost mulţi oamenii care au gândit şi au acţionat astfel ca organizarea şi desfăşurarea exercițiului să fie aproape perfectă, fără sincope. Au fost oameni-prieteni uniţi înspre realizarea unei acțiuni educative de prevenire, o oportunitate de a învăța ce trebuie să facem înainte, în timpul, dar și după cutremur. Simțim cu toții că acum suntem mai instruiți, că împreună putem munci în siguranță în sediile noastre și încurajăm continuarea acestor campanii de prevenție. Mulțumim echipei ISU Iași, tuturor partenerilor și colegilor pentru implicare”, a declarat Octavian Bălan, director executiv Real Estate în cadrul grupului Tester.

 

Vineri, 3 martie, la ora 12:00, alarma de cutremur a sunat la Ideo, în cele trei centre de afaceri din Tester Technology Park, în clădirea de birouri și parcul logistic Solo. Peste 4000 de persoane din 11 companii ce își desfășoară activitatea în aceste spații au reacționat prompt, așa cum fuseseră instruite: au rămas pe loc, și-au păstrat calmul, nu au fugit pe scări și nu au utilizat lifturile, ci s-au adăpostit în locurile cele mai sigure identificate în apropierea postului de lucru: sub tocul ușii, sub grinzi sau lângă pereți de rezistență, sub birouri solide. Au evitat să se afle în apropierea obiectelor care pot răni, adică mobile suprapuse, ferestre, vitrine, lămpi sau echipamente grele fără ancorare.

Pentru buna desfășurare a exercițiului, inspectorii ISU Iași s-au aflat mereu alături de organizatori și participanți, supraveghind modul de reacție al personalului, oferind instrucțiuni și asistența de specialitate necesară.

 

Companiile găzduite în sediile Tester au participat cu interes la întreaga acțiune, văzând în ea o binevenită soluție preventivă pentru situațiile de cutremur și o completare a propriilor inițiative ce vizează siguranța angajaților.

Cu această ocazie, managementul Ecolab România a transmis: „Pentru Ecolab, siguranța și sănătatea la locul de muncă sunt valori esențiale, promovate intens în cadrul companiei la nivel global. Exercițiul „Nu tremur la cutremur”, organizat în ziua de 3 martie 2017 de către Centrul de Afaceri Ideo în colaborare cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Iași, a fost un bun prilej pentru a evalua nivelul de cunoștințe și acțiunile de prevenție întreprinse în cadrul companiei noastre, atât în timpul unui cutremur cât și după terminarea acestuia. Astfel de acțiuni ne ajută să înțelegem și să luăm măsurile corecte pentru a ne proteja angajații și a crește siguranța muncii în Ecolab.”

 

Divizia Real Estate a grupului de firme Tester include patru centre de afaceri și un parc logistic, adică cca 60.000 mp construiti, unde lucrează peste 6.000 de persoane. Conduent, Lear Corporation, GfK, Oracle, Atexis, Tata Technologies, Sonovision, Falcon, Daas, Ecolab și KPMG se numără printre companiile importante și prestigioase care își desfășoară activitatea în clădirile dezvoltate la Iași de grupul Tester, unde se bucură de condiții excelente de lucru, de resurse premium pentru activitatea profesională și activitățile conexe sau de timp liber desfășurate, de facilități diverse pentru angajați. 

Contact:

Grupul de firme Tester

Centrul de Afaceri Solo

Iași, Lețcani, nr. 1113

Tel: 0232 933

[email protected]

www.testergroup.ro

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments