Primarul Mihai Chirica s-a deplasat, în cursul zilei de ieri, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei Locale şi ai Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat (DAPPP), la locuinţele sociale ale municipalităţii de la intersecţia străzii Păcurari, cu strada Şcoalei (imobilul din str. Păcurari nr. 86, în zona fostului AMRS). Zona a intrat în atenţia opiniei publice după ce marţi, 21 martie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au făcut în aceste imobile o serie de percheziţii şi reţineri de persoane într-un caz de trafic de droguri de mare risc.
Acţiunea a fost gândită chiar de către edilul-șef în urma acestui caz, dorindu-se verificarea actelor de închiriere ale persoanelor domiciliate aici şi a condiţiilor de siguranţă şi de igienă existente.
Puteți să trageți și dumneavoastră concluziile acestei inspecții, dacă primarul a cerut ca persoanelor de aici să li se ofere alte spaţii de cazare, iar imobilele să fie demolate de urgenţă…
„Îmi doresc ca, până cel târziu la sfârşitul primului semestru al acestui an, toată această zonă problematică să îşi recapete aspectul civilizat şi condiţiile de siguranţă publică. În plus, am dispus Poliţiei Locale şi DAPPP verificarea situaţiei tuturor imobilelor din proprietatea municipalităţii care au destinaţia de locuinţe sociale. Până în luna mai, printr-o Hotărâre de Consiliu Local, vom include în actele de închiriere a imobilelor noastre o clauză fermă care să prevadă rezilierea contractelor şi evacuarea imediată a chiriaşilor, dacă aceştia sunt implicaţi în infracţiuni grave de violenţă, trafic de droguri sau trafic de persoane. Nu vom mai tolera ca bunurile municipalităţii să fie exploatate în condiţii improprii, iar imobile din patrimoniul oraşului să ajungă locuri unde legea este călcată în picioare!”, a declarat primarul Mihai Chirica.