Neculai M., un tânăr din comuna Golăieşti, a ajuns la spital cu arsuri pe 40% din suprafaţa corporală, după ce a intrat în casa sa cuprinsă de flăcări.
Acesta a reușit să-și salveze sora din incendiu, dar apoi a făcut o greșeală ce-i poate fi fatală: s-a întors în casă, încercând să mai scoată câteva lucruri de valoare…
Primul apel la 112 efectuat în acest caz luni seara anunţa că în locuinţa care arde nu este nicio victimă. La locul solicitării a plecat un echipaj al ISU, pompierii găsind acolo o fetiţă de opt ani, care le-a povestit că a fost salvată de fratele ei. Minora le-a precizat pompierilor că fratele ei a intrat şi a doua oară în casă, să mai scoată ceva, dar nu a mai ieşit. Băiatul a fost găsit în stare gravă de un echipaj SMURD care a intervenit ulterior la Golăieşti.
„Echipajul nostru a plecat după ce pompierii ne-au spus că sunt şi victime. Fetiţa era în afara oricărui pericol şi a fost transportată la Pediatrie, dar din păcate fratele său a suferit arsuri severe.
Pacientul prezintă arsuri pe mâini, pe faţă, în regiunea cervicală, dorsală, torace şi coapse. S-a solicitat transferul său într-o altă clinică de chirurgie plastică din ţară, dar din lipsă de locuri a rămas internat la noi, cu prognostic rezervat“, a explicat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.