– despre un ” erou ” de circ liberalo-pedist, ajuns lătrău pesedist –
Lucian POSTU
Pentru ieşenii a căror memorie ajunge mai departe decît ultima fasole cu ciolan dată de primărie, Dan Cîrlan n-a fost dintotdeauna pesedistul tupeist care latră cu spume, pe Facebook, la duşmanii poporului, ori pupă cleios şefii de diferite calibre dorsale.
Înainte de a ajunge în această ultimă fază a decăderii , Cîrlan a fost mai întîi consilierul liberal care a venit în şedinţa de Consiliu Local cu tichie de clovn. Apoi a fost candidatul la funcţia de primar care a umblat cu circul prin oraş, ducînd de căpăstru nu un elefant, ci o centrală termică de bloc, cu alai de fanfară funebră şi megafoane liberale.
Ca să fie panarama completă, liberalul cu tichie de clovn s-a vopsit repejor pedist, pe cînd PD era de stînga, ca să poată candida iar la şefia primăriei – boala lui vreme de vreo trei cincinale. Cu acel minunat prilej, a umplut oraşul de afişe bălţate & ornate cu altă circărie ieftină – poza lui în cămeşă albă, ruptă şi plină de funingine. De parcă figura ruginie, de ursar mutat la oraş, n-ar fi fost de-ajuns ca să amintească de un ceaun afumat, bolborosind lîngă un cort din celofan.
Primar n-a ajuns, cu tot circul făcut. Dar, în ţara panaramei majoritare, circul l-a ajutat să ajungă senator şi prefect de Iaşi. Iar senatoria şi prefectoria l-au ajutat să se trezească în ograda familiei cu cîte un mic suvenir : o vilă de cîteva sute de mii de euro, în buricul oraşului, trecută miraculos din portofoliul unui rechin imobiliar & milionar în stăpînirea eroului cu cămeşa ruptă ; o televiziune cu licenţă de emisie zonală, utilată corespunzător şi tot miraculos de un alt milionar, apoi măritată tot miraculos şi extrem de profitabil cu un alt magnat imobiliar. Ş.a.m.d.
Daaa, dacă nu ştiaţi, aflaţi acum : trag milionarii la unii senatori şi prefecţi, mai ceva ca musca la cîrnat. Desigur, vila a fost cumpărată pe credit, plătit cu sudoare din leafa senatoro-prefectorială. Iar televiziunea nu era a lui, ci a unui frate, care brusc găsise petrol în munţii Neamţului, iar pe urmă a absolvit şcoala profesională de Tedzi Turneri ” Si En En Tarcău ” .
Între timp, văzînd omul nostru că-i greu cu ratele la vila din centru, a făcut ceva pe doctrina de dreapta şi s-a făcut pesedist pe faţă, refăcînd duetul cu Gigi Nichita, vechiul lui tovarăş de şmenuri din perioada fotbalistică ” Poli Iaşi, flagrant / blat Dacia Unirea Brăila „. Mai ales că Nichita & PSD veniseră la putere şi la bugetul naţional. Deci era loc de alte manevre miraculoase cu amenajări de rîuri, bălţi, canale & co, adică milioane de metri cubi de pămînt excavat şi alte milioane de metri cubi de beton turnat. Milioane pe care nu prea are cum să le mai numere nimeni, după ce vine iar apa peste ele. La clovnul ex-liberal n-a venit DNA să-l scuture, ca jupîn peste acel regat miraculos al apelor, excavatoarelor şi betonului.. Deci, pînă la proba contrarie, e negustor cinstit, şi prin urmare latră cu spume la duşmanii progresului, democraţiei & PSD-ului.
Acesta e Dan Cîrlan, rezumat pe înţelesul celor care au deschis abia ieri televizoarele. În rîndurile următoare puteţi citi cum am pus eu botul, cîndva, ca un fraier, la vrăjeala lui ieftină şi lacrimogenă.
Clovnul liberal lăcrămos
Aşa circar cum era, Cîrlan a fost, o vreme, printre puţinii care nu se aliniau în turma bahluiană, încolonată bovin pe urmele buhaiului Simirad, cel care a sufocat tîrgul vreme de vreo 15 de ani. Iar o vorbă veche zice aşa : la vreme de secetă, îi bună şi ploaia cu cheatră. Deci, negăsind alt oponent mai bun pentru primarul burduhos la trup şi la minte, mi-am zis că liberalul trebuie sprijinit, poate-poate mai lasă la o parte circul şi învaţă cum l-ar putea combate cu succes pe Simirad. Nu de alta, dar pîntecosul din Ghireni părea hotărît să ducă Iaşul, cu alai tărcat de moldovenisme ieftine, în stadiul de mahala a Dorohoiului.
Iată-mă deci în sediul PNL din Podu Roş, hotărît să-i pun la dispoziţie lui Cîrlan, fără vreo pretenţie materială anume, priceperea mea de consultant politic. Da, chit că unora o să le pară bizar, cred că, dincolo de cîştigul imediat, uneori trebuie investit în oameni, dacă vrem ca lucrurile din jurul nostru să se schimbe în bine. Evident, cu condiţia elementară ca oamenii respectivi să merite acea investiţie de efort şi încredere.
Ca să putem discuta în linişte, ne-am retras, Cîrlan şi cu mine, în aşa zisa bibliotecă a sediului PNL – o încăpere micuţă şi cam insalubră, în care se intra prin sala de şedinţe. Fără multe fraze protocolare, i-am spus direct ce părere aveam despre prestaţia lui şi ce credeam că trebuie schimbat, dacă vroia să aibă şanse reale în lupta politică pe care o purta cu primarul Simirad. Se pare însă că pledoaria mea anti-circ şi pentru o strategie serioasă nu avea prea mare succes la Cîrlan, care încă era sub efectul euforizant al unei acţiuni pe care o organizase la sfîrşitul anului 1999 : primul ” Revelion în stradă ” de la Iaşi.
Dincolo de componenta politică implicită, acel eveniment fusese un succes pentru echipa lui Cîrlan, mai ales că primarul îi pusese beţe în roate, într-un stil penibil şi comunist, aşa cum ştia el mai bine. Mii de oameni participaseră la acel Revelion în stradă, umplînd zona din faţa Palatului Culturii şi ignorînd obstrucţiile venite din Palatul Roznovanu. Fusese o victorie în disputa cu Simirad, dar o victorie cu un efect secundar negativ : Cîrlan părea anesteziat de acel succes, uitînd că lupta politică e cotidiană şi nu se cîştigă doar cu petreceri, oricît de reuşite ar fi ele.
Tocmai vroiam să-i spun asta, cînd omul cu tichie de clovn mi-a luat-o înainte, începînd să-mi povestească, extaziat, pe un ton plin de patos, ce sentimente deosebite avusese după succesul ” Revelionului în stradă ” . Parcă vorbea despre învierea lui Isus din Nazaret : cu ochii strălucind, ca ai cuiva care fusese de faţă cînd lespedea mormîntului se dăduse la o parte şi Hristos apăruse la intrarea în grotă, înconjurat de raze.
În timp ce vorbea extaziat, în colţul ochilor îi apăruseră, discret, cîteva lacrimi. Văzîndu-le, m-am ruşinat un pic fiindcă, în secundele anterioare, îl bănuisem pe Cîrlan de demagogie :” Uite că mai sînt în politică şi oameni adevăraţi, cărora chiar le pasă de cei simpli „, mi-am zis eu, convins că Dan Cîrlan e într-adevăr omul care merită sprijinit .
Geambaşul cleios joacă teatru frumos
Am povestit multora episodul cu lăcrămarea sfîntului mucenic Dan, dar nu numai cu scop anecdotic, ci şi ca un vaccin contra naivităţii vizavi de politicieni. În 2000 aveam vreo nouă ani de presă politică, deci nu mai eram chiar boboc. Cu toate astea, am pus botul, ca ultimul fraier, la teatrul lacrimogen prestat de clovnul liberal. Fiindcă, odată cu trecerea anilor, m-am lămurit şi eu, ca şi alţii, ce actoreală de ursar zace sub tenul arămiu al eroului care, cu cămeşa ruptă, vroia să ne salveze din ghearele căpcăunului Simirad.
Desigur, ca orice actor, şi Cîrlan crede un pic în vrăjeala pe care o livrează. Dar numai un pic, cît să-l ajute să fie convingător, ca să-şi vîndă povestea celor pe care vrea să-i prostească. Dacă vrea să provoace ori să intimideze, actualul pesedist are în dotare şi alte variante, înlocuind milogeala lacrimogenă cu parşivenia unui geambaş de cai furaţi. Cu această faţă cleioasă a eroului nostru m-am întîlnit la cîţiva ani de la episodul lăcrămos, după ce cumătrul lui pedist, Costică Şerban, sărise la gîtul meu, furios că scrisesem despre golăniile lui de partid. Devenit între timp senator PD, Cîrlan a trecut la altă schemă de cleioşenie şătrărească : cu o figură calmă, s-a apropiat de mine şi mi-a aruncat, scurt, o jignire, pe un ton scăzut, ca să nu-l mai audă altcineva.
Scopul manevrei era clar : vroia să mă provoace , sperînd într-o reacţie nervoasă a mea, ca să demonstreze astfel că o fi sărit cumătru-său Şerban la bătaie, da’ nici eu nu-s Sfîntul Francisc. De data asta n-am mai muşcat din momeală, dar m-am convins de un lucru : mama lui Cîrlan o fi fost nemţoaică, da’ taică-su sigur nu era suedez. Şi cînd zic asta, nu mă refer numai la figura lui arămie ori la încumătrirea cu virtuozul bulibaşă de la PD, ci mai ales la parşivenia de nomad în costum. Parşivenie cu două tăişuri : unul pentru pupat dosuri de şef, altul pentru stuchit duşmani. Plus accesoriul special, pentru lins acolo unde a stuchit, ca în cazul vechiului său amic Gigi Nichita.
Nu demult, crocodilul lăcrămos se jeluia pe Facebook că nu-i chiar aşa uşor cu ratele la bancă. O fi semn că se înscrie în UDMR, sau că vrea să fie episcop de Tarcău, Zanea şi Mumbai ?