Municipalitatea a lansat în consultare publică proiectul Planului Urbanistic Zonal (PUZ) privind dezvoltarea Aeroportului Internaţional Iaşi. Iniţiativa aparţine Consiliului Judeţean (CJ) şi prevede o serie de îmbunătăţiri a infrastructurii aeroportuare, alături de amenajarea căii de acces dinspre lacul Veneţia.
Recent, CJ a preluat în administrare sediul fostei Aviaţii Utilitare şi a terenului aferent acestuia. Aici ar urma să fie mutate birourile administrative ale aerogării, iar clădirea actualului terminal T1 să fie utilizată pentru procesarea pasagerilor, ca şi pentru amenajarea de birouri destinate companiilor aeriene.
Tot la Aviaţia Utilitară vor fi amenajate provizoriu şi birourile viitoarei zone cargo, de procesare a mărfurilor. Sediul definitiv al acesteia ar urma să fie construit dincolo de pistă, spre Aroneanu. Actualele terminale ale Aeroportului vor fi unificate într-o singură clădire, proiect anunţat încă din octombrie 2015, după darea în folosinţă a terminalului T3. Vestea bună este că în faţa noului terminal se va înfiinţa o autogară destinată microbuzelor care aduc pasageri la Aeroport.