Hotărât lucru, proiectul Diviziei Călare a Poliției Locale s-a născut sub semnul ghinionului, găsindu-se greu candidați pregătiți pentru a ocupa cele 6 posturi. Astfel, cele cinci din cele șase locuri de muncă nu au fost ocupate din cauza pregătirii extrem de slabe a candidaţilor care s-au prezentat la concurs.
„Iniţial au fost 13 candidaţi, dintre care patru au fost declaraţi respinşi după ce s-a constat că nu îndeplinesc criteriile de angajare (inapţi medical sau fără permis auto). După susţinerea probelor fizice au rămas 6, iar după testul scris, unul extrem de simplu, a fost declarat admis un singur candidat, care, de altfel, a şi fost angajat. Este ciudat faptul că cei care sperau să obţinută un post în cadrul Poliţiei Locale Iaşi nu ştiau, de exemplu, care sunt atribuţiile unui poliţist local sau ale unui funcţionar public”, a declarat Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale.
Se va organiza în curând un alt concurs după aceeaşi procedură, ceea ce înseamnă că doar din vară vom putea vedea patrulând prin oraș polițiști călare.