Polițiștii au demarat în cursul zilei de joi o anchetă, după ce o familie de sirieni nu s-a mai prezentat la una dintre rundele Campionatului Mondial Școlar de Șah de la Iași. Doi adulți și trei copii cu vârste între 7 și 14 ani, din Dubai, dar care au cetățenie siriană, nu au mai apărut la Campionatul Mondial de Șah de la Iași.
„Am fost sesizați de organizatorii concursului privind faptul că unii concurenți nu s-au mai prezentat. În urma verificărilor efectuate la hotel s-a constatat că doi adulți și trei copii s-au decazat în cursul dimineții. Este o plecare voluntară”, a declarat Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Iași.
Polițiștii susțin că persoanele în cauză au viză de ședere în România până pe 30 aprilie, când se încheie campionatul.