La finele săptămânii trecute, inspectori de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean, au verificat felul în care comercianţii de produse alimentare de la tarabe respectă legislaţia din domeniu. Nu au scăpat de controale basarabenii din pieţele agroalimentare Nicolina şi Alexandru cel Bun, cărora oamenii legii le-au făcut o „bucurie” de Paște, lăsându-i fără o tonă de marfă, în mare parte dulciuri. Mai mult, „pieţarii” de peste Prut au fost şi amendaţi drastic.
„În urma verificărilor s-a constatat faptul că se comercializează produse alimentare fără documente de provenienţă, fără elemente de identificare şi în condiţii improprii”, au afirmat reprezentanţi ai DSVSA.
Pentru practicarea de comerţ ilicit, autorităţile au aplicat 29 de sancţiuni în valoare totală de 22.500 de lei. De asemenea, reprezentanţii celor două instituţii au confiscat 1.000 de kilograme de produse alimentare fără documente de provenienţă, îndeosebi bomboane, biscuiţi, fursecuri, marmeladă, halva, rahat, miere de albine.
Verificările în pieţele din judeţ, supermarketuri şi restaurante vor continua în perioada următoare, premergătoare sărbătorilor pascale. DSVSA anunță și că expertizarea şi sacrificarea mieilor, sub supravegherea unui medic veterinar oficial, va fi permisă până pe 15 aprilie inclusiv, între orele 7:00-17:00.