Pe terenul luat pleașcă de la Mediu, Mahărul de la Silvic construiește vilă fără autorizație

0
447
  • După ce a pus mâna pe jumătate de hectar pe Sărărie, concesionat de la Ministerul Mediului cu 0,04 lei pe metru pătrat, fostul director al Romsilva, Florian Munteanu, își construiește și vilă fără autorizație

florian munteanu“În România, dacă vrei să respecți legea, ori ești prost ori îți mănânci nervii”, acestea sunt cuvintele lui Florian Munteanu, fost director al Romsilva, care construiește o vilă fără autorizație pe un teren concesionat “de pleașcă” de la Ministerul Mediului.

Florian Munteanu a turnat deja fundația la imobilul pe care-l ridică pe strada Poligon nr.12, în zona Sărărie, fără să dețină autroizație de construire. Ieșenii de rând se luptă chiar și ani de zile pentru a obține o autorizație. Pentru Munteanu totul este mult mai simplu. S-a apucat de construit, iar de acte și de lege îl doare în cot.

“Nu am autorizație. Documentele au fost depuse, dar nu am înaintat…”, recunoaște senin Florian Munteanu.

Între timp, la vilă lucrările sunt în toi. Fuindația este turnată, iar fostul șef al Romsilva a depozitat deja paleții de cărămidă pentru zidărie. Locul este ferit de ochii curioșilor. La marginea pădurii, Munteanu își construiește un colț de rai. Recent, a adus camioane cu pământ negru pentru grădină.

“Terenul este degradat  și am adus pământ negru, bun”, a mai spus acesta.

Birocrația, bat-o vina!

Fostul șef al Silvicului din România susține că a ajuns în ilegalitate din cauza birocrației. Mai precis, conform Planului Urbanistic General al municipiului Iași, aflat în vigoare încă din anul 1999, terenul se află în intravilan, dar la Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară, acesta este inventariat ca fiind în extravilan, adică într-o zonă în care nu se poate construi.

“PUG-ul spune că terenul este în intravilan, dar la Cadastru nu au făcut această modificare. M-am și judecat cu ei”, a spus Florian Munteanu.

Poliția Locală: “Verificăm și luăm măsuri”

Începând cu luna februarie a anului 2015, Munteanu a solicitat mai multe certificate de urbanism pentru construirea unui imobil pe strada Poligon 12. De fiecare dată, municipalitatea i-a pus acestuia în vedere faptul că, pentru obținerea unei autorizații de construire este necesară realizarea unei documentații PUZ. Pentru că acest lucru implica răbdare și bani cheltuiți, Munteanu a trecut direct la treabă și a început lucrările de construcție la vilă.

Poliția Locală susține că inspectorii de la Serviciul Control Urbanism nu au verificat dacă se efectuează sau nu lucrări neuatorizate la această adresă.

“Până în prezent, inspectorii noștri nu au verificat această adresă, dar cele semnalate vor face obiectul unui control, urmând a fi aplicate și sancțiuni dacă acestea se impun”, a spus ieri Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale.

Concesiunea scandaloasă

La sfârșitul lunii trecute, 7Est dezvăluia că fostul director al Romsilva a pus mâna pe aproape jumătate de hectar de teren în zona Sărărie, în urma unui dubios contract de concesiune semnat cu Ministerul Mediului, proprietarul pământului.

Rovana Plumb, ministrul Mediului de la acea vreme,  i-a concesionat lui Munteanu aproape o jumătate de hectar de teren din domeniul silvic la un preț derizoriu. Contractul de concesiune a fost semnat pe o perioadă de 49 de ani, iar valoarea anuală a redevenței a fost stabilită la 2.520 lei pe an, 210 lei pe lună, adică 0,04 lei pe metrul pătrat pe lună.

În continuare, Munteanu susține că nu a făcut o afacere bună pe spinarea statului.

“M-am oprit, nu mai fac nimic… Sunt în discuții să predau la altcineva. Cu jumătate din banii pe care îi dau aici, îmi fac în altă parte”, spune fostul șef al Romsilva.

Tudor LEAHU

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments