Recent, în emisiunile de știri de la noi s-a strecurat o poveste despre un polițai din Ardeal (unii zic c-ar fi din Arad, alți din Oradea), care a oprit un cârd de mașini dispus ordonat pe trei benzi, ca să treacă în liniște o familie de rațe, adică rața mama și un șir finit de boboci. Gest frumos, ecologic, demn de toată isprava, mai cu seamă că niciun șoferache n-a apăsat claxonul, dovadă a simțului civic, ecologic și de simpatie pentru rațe al celor din trafic. Asta ziceau cei din televizor. Ei bine, canci! Orice șofer știe că semnul polițistului echipat corespunzător e sfânt prin lege. Îți spune să stai, apoi stai, că dacă nu, faci vechime ca pieton. Deci mai ușor cu civilizația șoferilor din vest. Cât despre nenea polițistul, aș pune rămășag că stă pe facebook, deci logic are un cont, deci logic are timp liber, deci sigur a văzut fapta similară a unui alt polițist din America, care a oprit traficul pe o șosea mai lată de trei benzi, iar o seamă de șoferi s-au coborât să-i dea o mână de ajutor la trecut rațele strada. Așa că…
1 Mai. Altădată zi a muncii, actualmente zi a consumului. Suntem bombardați cu informarea despre nu știu ce beizadea de indian care o lăsat la cârciumă o sumă egală cu prețul unui apartament bunicel din Metalurgie. Sfidător. Alți ar zice, bravo lui, bine că are. Eu aș zice că-i prost. Să dai un purcoi de bani pe o șampanie despre care pun pariu că habar nu are cu ce se mănâncă, e semn de necunoaștere. O sticlă de băutură la un asemenea preț, de obicei stă într-un beci de colecție. Cei ce o vând au pus un adaos baban de cel puțin 1000 %, pentru că în comerțul de la noi, nu-i prost cel ce oferă, ci ăla care cumpără. Prețul real al conținutului este mult sub nota de plată, iar poleiala de pe sticlă, fie ea de 24 k, nu sare mai mult de câteva mii de lei. Asta, m-a dus cu gândul la o altă dumă de pe știri, despre unul din Ardeal care vinde pălincă de cireșe amare cu 2000 de euro sticla de un litru. Dar sticla e făcută artizanal, cu inserții de argint, cutie sculptată. Pălinca? E bună, ce-i drept, destul de rară, cu o aromă năucitor de plăcută. Revenind la șampanie, deschiderea unei astfel de sticle presupune folosirea unei săbii (sabrare se cheamă procesul) și n-am văzut decât un cârd de ospătari cu butelca-ntre artificii, dar fără vreo unealtă cavalerească, iar consumatorul sigur habar nu are ce-i aia. Așa că …
Văru
PS – Nu vreți să știți cum doare capul de la o beție cu șampanie, așa mergeți pe pălincă. E mai ieftină, mai bună… și-i de la noi!
