Delegaţia tricoloră a încheiat participarea la Campionatele Europene de canotaj de la Racice (Cehia) cu un palmares impresionant: trei medalii de aur şi una de argint.
După succesul de sâmbătă al fetelor de la 4 rame, duminică au urmat alte două medalii de aur, obţinute în probe cu tradiţie de medalii pentru România: 8+1 şi doi fără cârmaci, ambele la feminin. Tot duminică, băieţii de la patru rame au încheiat finala pe poziţie de argint. Din 2013 nu mai fuseseră obţinute rezultate atât de strălucitoare. În urmă cu patru ani, la ediţia de la Sevilla (Spania), România obţinea două medalii de aur (8+1 şi doi fără cârmaci – feminin) şi argint la 4 rame – masculin. De menționat că proba feminină de 4 rame nu a figurat până acum în programul olimpic, dar la congresul FISA din vară va fi propusă pentru a intra cu drepturi depline la JO 2020.
Cu trei medalii de aur şi una de argint, România a încheiat pe locul doi în clasamentul general pe naţiuni, după Italia (3-1-4). România a avut singurele duble medaliate cu aur: Mădălina Bereş (Dinamo) şi Laura Oprea (Steaua). Cele două sportive au făcut un efort remarcabil şi în numai trei ore au dublat finalele de 2 fărăr cârmaci şi 8+1.
Medalii de aur
4 rame – feminin: Beatrice Parfenie, Alina Elena Pop, Cristina Popescu, Georgiana Paraşcanu
2 f.c. – feminin: Mădălina Bereş şi Laura Oprea
8+1 – feminin: Ioana Vrînceanu, Viviana Bejinariu, Mihaela Petrila, Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereş, Iuliana Popa, Adelina Boguş, Laura Oprea – Daniela Druncea
Medalie de argint
4 rame – masculin: Cristian Ivaşcu, Vlad Dragoş Aicoboae, Marius Cozmiuc, Ciprian Tudosă
Locul 4
Dublu vâsle categorie uşoară – feminin: Ionela Lavinia Lehaci, Geanina Beleagă
Dintre cei 39 de sportivi care au făcut deplasarea, 17 au urcat pe podiumul de premiere şi alţi 11 au concurat în finalele A.