Doi agenţi de poliţie din municipiul Iaşi au fost condamnaţi, la finele săptămânii trecute, pentru fapte de corupţie.
Cristian Ignat (47 de ani) şi Gabriel Silviu Pruteanu (30 de ani) au fost condamnaţi, la trei, respectiv doi ani de închisoare cu suspendare, pentru fapte pe care le-ar fi comis în perioada în care lucrau la o secţie de poliţie din Grajduri. Ambii vor fi obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii, dacă decizia va rămâne definitivă.
Alături de ei, judecătorii l-au mai condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare şi pe Vili Netcă, un bărbat din Scânteia acuzat de cumpărare de influenţă.
Potrivit procurorilor, pe 10 mai 2010, Ignat şi Pruteanu au cerut unei persoane să realizeze lucrări de termosistem la clădirea în care funcţiona Poliţia, în schimb închizând ochii la faptul că respectivul fusese prins conducând un vehicul al cărui număr de înmatriculare expirase. Apoi, aceiași poliţişti au cerut unei alte persoane să construiască o fântână în curtea sediului de poliţie, pentru a nu o amenda pe aceasta corespunzător din cauza unei nereguli rutiere.