Glodul cu pretenţii de beton

0
354

– despre liberalismul din pleavă şi bulbuci –

 

Înainte de a ne mînji pe pantofi cu peisajul liberal ieşean, aşa cum rezultă el din recentele alegeri interne, în antetul descrierii e obligatoriu motivul pentru care galben-albaştrii de Bahlui nu prea au cum să fie tare brătieni : peştele bicolor s-a împuţit, de multă vreme, de la capul bucureştean.

Ce dracu’  altceva e, dacă nu putoare pestilenţială, prezenţa unui ” preşedinte de onoare ” care a fost şi turnător dovedit al Securităţii comuniste, şi colaborator ministerial al regimului condus de urmaşii comunismului, sub tutela lui Ion Iliescu  ?

Ce altceva decît alienare morală, de cea mai joasă speţă, e decorarea aceluiaşi iguan liberal, prin voia unui fost preşedinte al PNL, ajuns preşedinte al ţării ?

Acesta e doar vîrful puroiului, în care mizeria liberală de astăzi îşi dă mîna, festiv, cu mizeria liberală de ieri şi de alaltăieri. La umbra tricolorului ( cum altfel … ? ), fiindcă rahatul n-are linişte dacă nu primeşte ştampilă de stat. Eventual şi pensie, dacă se poate.

N-o să mai continui lista cu mizerii liberale naţionale, fiindcă e clar, cred, de ce în balta locală nu prea au de unde apărea nuferi terapeutici. Mai ales cînd haita fenechistă cere, cuviincios, spălarea rufelor în familie, dar tăticul lor puşcăriaş dă în judecată partidul şi cere executarea silită a familiei lui politice. Sau vi se pare deja ceva specific liberal – căţeii n-au voie să critice în public partidul, dar dulăii îl pot da în judecată ?

Un fost prefect, beţivan şi scandalagiu, implicat în afaceri dubioase. Un fost pupil fenechist, vice-primar în vremea de glorie a USL. Un fost ziarist beţivan, editor al unor publicaţii de scandal, cu nume elocvente : ” Gunoiul „, ” Bîrfa „. Un ex-funcţionar de stat, anchetat de DNA. Etc. Cam aşa arată o mare parte din ” liderii ” opoziţiei anti-fenechiste din PNL Iaşi, care au fost, cel puţin declarativ, de partea nuferilor de hîrtie din tandemul ” anti-sistem „. Plus garnitura de plancton gălbui-albăstrit.

Fiindcă anatomia rahatului n-are nevoie de multe disecţii, o să concluzionez cît se poate de scurt : rezultatul zdrobitor al votului pentru şefia liberală judeţeană confirmă ceea ce era clar pentru cei care nu cred în inorogi, zîne ori barbişoane magice – PNL e un cadavru irecuperabil. Orice efort de a resuscita acel lung cîrnaţ de compromisuri post-comuniste ieftine e o pierdere de timp. Contra-productivă pentru orice intenţie onestă şi realistă.

Da, stimaţi căuzaşi cu Brătienii pe buze : din slănină rîncedă de porc nu faci cîrnaţi proaspeţi de căprioară. Cu iluzii ieftine ajungi la Turtucaia, nu la Mărăşeşti. Da, PSD e mai nociv ca PNL. Dar nu vindeci tuberculoza cu zeamă de balegă. Oricîte panglici colorate ai pune la capul pacientului.

 

Lucian Postu

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments