Primăria Iaşi va extinde sistemul de supraveghere video pe raza oraşului. Municipalitatea a semnat, în acest sens, un contract de proiectare în valoare de 72.000 lei cu SC AM Project Design & Consulting.
Primarul Mihai Chirica a declarat că scopul este de a monta camere video, de ordinul sutelor, în locuri publice precum spaţii de joacă, parcuri sau în apropierea unităţilor de învăţământ. Edilul şef al Iaşului a precizat că sistemul de supraveghere va fi complementar celui montat în cadrul proiectului de management al traficului.
Primăria va pune la dispoziţia poliţiştilor, aproape zilnic, imagini video cu privire la fapte care se petrec în spaţiul public, imagini care provin de la camerele instalate în cadrul sistemului de monitorizare a traficului.
„După perioada de elaborare a proiectului, care se va încheia probabil la sfârşitul lunii august, vom scoate la licitaţie implementarea acestuia, cu finalizare pe parcursul anului 2018“, a declarat primarul Iaşului.