- Mircea Manolache ( Parma Taxi) : „ Uber este serviciu în afara legii, adică piraterie și evaziune fiscală.”
- Jan Alexuc (Delta Taxi) : „Iașul are cel mai modern parc auto de taxi din România”
La interviurile ”7Est în oglindă” patronii a două dintre cele mai importante firme de taximetrie din Iași ne spun cât de înfloritoare este de fapt această afacere și cât este de greu să răzbați în domeniu. I-am întrebat și dacă este sau nu fondată legenda taximetristului indisciplinat și incomod în trafic, iar ei ne-au răspuns… cu sinceritate. Mircea Manolache de la Parma și Jan Alexuc de la Delta au vorbit și despre cum afacerile pe care le conduc sunt amenințate de Uber sau chiar de către instituțiile statului.
- Cum ați intrat în această afacere și cum au fost începuturile în branșă? Care au fost momentele de cumpănă ale afacerii și care a fost cea mai prolifică perioadă pentru taximetrie?
Mircea Manolache (Parma Taxi): Am intrat în acest business în anul 1995, în urma unei asocieri cu o altă persoană care activa deja în această branșă. Am înființat împreună firma Rom Parma Tax și am început cu vreo 20 de mașini. În 2008 am decis să ne separăm. I-am cedat lui părțile sociale ale firmei și am înființat atunci Parma Taxi. De atunci muncesc 24 de ore din 24. Nu există perioade prolifice pentru că în acest gen de afacere nu se dau tunuri financiare și nici nu avem profituri sau adaosuri comerciale colosale. Este genul de afacere care evoluează constant și care este foarte sensibilă la factorii externi, factori ce o pot transforma într-o afacere neprofitabilă: pirateria sau concurența neloială a platformelor gen uber sau star tax.
Jan Alexuc (Delta Taxi): Am intrat în această afacere în ianuarie 1996, cunoscând o persoană din Constanța care deținea un dispecerat de taxi și dezvoltând în parteneriat o nouă afacere la Iași. A fost o situație conjuncturală. Din anul 2000 am procedat la o separare, rămânând doar acționariat ieșean. În toți acești ani taximetria a funcționat relativ constant, fără creșteri sau scăderi spectaculoase.
- Cât este de adevărat mitul că taximetriștii sunt cei mai indisciplinați și agresivi șoferi?
Mircea Manolache: Eu sunt de acord cu această întrebare incomodă dar pertinentă. Însă enunțul nu este adevărat. Vreau să vă anunț în premieră faptul că, în urma unui sondaj realizat la nivel național, serviciul de taximetrie din Iași a ieșit printre cele mai apreciate și performante din toată țara, cu șoferi disciplinați, ținută adecvată, mașini curate și promptitudine în activitate. Firește că în toate domeniile există oameni care strică imaginea, dar asta nu înseamnă că toată branșa e la fel. Și la Consiliul Județean avem condamnați penali care vorbesc și iau decizii, dar asta nu înseamnă că CJ este în tot o adunătură de penali. Peste tot există și excepții.
Jan Alexuc: Dacă ne raportăm procentual la 1.700 de autorizații taxi, adică aproximativ 2.600 de șoferi în total, procentul taximetriștilor indisciplinați nu cred că este mai mare decât procentul celorlalți șoferi indisciplinați cu care ne confruntăm zilnic în trafic. Întrucât un șofer indisciplinat ne creează atât probleme de imagine cât și financiare, luăm în permanență măsuri împotriva acelora care nu înțeleg să respecte în totalitate legea.
- Consiliul Concurenței a desfășurat o anchetă privind presupuse înțelegeri ascunse între operatorii de taximetrie. Este îndreptățit acest demers al Consiliului Concurenței, există înțelegeri ascunse ale patronilor?
Mircea Manolache: Nu a existat niciodată vreo înțelegere legată de prețurile practicate. Dacă analizați prețurile, ele sunt diferite. Într-adevăr, diferențele nu sunt foarte mari, dar același lucru este și la benzină, cafea și alte produse. Și eu am fost verificat, în dublă calitate, cea de patron de firmă de taximetrie șicea de președinte a Camerei Taximetriștilor. S-au ridicat documente, au trecut doi ani de zile și tot nu avem un răspuns.
Jan Alexuc: Eu nu am făcut nici o înțelegere cu patronii firmelor concurente. În momentul în care taximetriștii au discutat între ei și au decis majorarea tarifelor, nu le-a stat nimeni împotrivă, în primul rând datorită faptului că e ilegal acest lucru. Problema e că, după consultările lor, și-au aplicat aproape toți același tarif, ceea ce dă de bănuit și duce cu gândul la conspirații, dar repet, este ilegal să intervenim în deciziile lor.
Consiliul Concurenței este îndreptățit, dacă există suspiciuni sau reclamații, să cerceteze aceste fapte.
- Cum este normal: ca Primăria să stabilească un număr limitat de taxiuri sau ca acest număr să fie reglementat de o piață liberă?
Mircea Manolache: Numărul de autorizații este reglementat prin legea 38 din 2003, în sensul că procentul stabilit este stabilit la 4 autorizații la mia de locuitori. Deci, în Iași, ar trebui sa avem aproximativ 1380-1400 autorizații. În acest moment, pe raza municipiului Iași există 1697 autoriații active, cu aproximativ 20% mai mult decât ce este prevăzut în lege. În acest moment, eu lucrez la un proiect de transport integrat pe zona metropolitană care să vină în sprijinul cetățenilor și al transportatorilor. Există soluții moderne, așa cum sunt în statele civilizate, iar cetățenii din zona metropolitană pot beneficia de un serviciu de transport similar cu cel din municipiul Iași, atât ca preț cât și raportat la nivel de siguranță și calitate.
Jan Alexuc: Din punctul meu de vedere, ne supunem legislației în vigoare, adică legii 38/2003. Dacă s-a procedat la limitarea numărului de autorizații, s-a făcut acest lucru din anumite considerente: control,siguranta, etc. Cred că important este să respectăm legea așa cum e și în timp să încercăm să-i aducem îmbunătățiri, prin participarea activă la discuțiile privitoare la acest lucru.
- Descrieți șoferul de taxi ideal.
Mircea Manolache: Nu știu dacă cineva poate atinge perfecțiunea în vreun domeniu de activitate. Însă, aș putea spune că taximetristul ideal este genul de om cum este colegul nostru care anul trecut i-a înapoiat unui client geanta plină cu bani care acesta și-o uitase în mașină. Peste 50.000 de euro erau în geanta respectivă, iar această sumă reprezintă o tentație pentru oricine. Faptul că geanta cu bani i-a fost înapoiată clientului asta înseamnă că acea persoană e șoferul de taxi ideal. Iar cazul nu este singular, există multe exemple de astfel de oameni cu un caracter excepțional.
Jan Alexuc: Șoferul de taxi ideal este un om educat, cu cel puțin studii medii terminate, care să aibă grijă de mașina ce i se încredințează și care să respecte clienții. E de dorit să respecte codul rutier în totalitate, să fie îngrijit, prezentabil și agreabil. De asemenea e important să dea dovadă de răbdare și înțelegere.
- În Iași, într-o proporție covârșitoare, se practică taximetrie cu mașini foarte vechi care nu prezintă siguranță pentru transportul de persoane. De ce nu se pune accent pe siguranță și confort?
Mircea Manolache: La Parma aproximativ 75% din parc este nou. Din 2018 oricum vom fi nevoiți să avem un parc auto nou pentru că expiră autorizațiile, iar acestea se acordă doar pentru mașini noi. Oricum există și o intenție de modificare a condițiilor de acordare a autorizațiilor, în sensul ca mașinile care practică aceste tip de servicii să nu aibă o vechime mai mare de 5 ani, iar după ce mașina a împlinit 6 ani să nu mai poată fi autorizată pentru taximetrie.
Jan Alexuc: Punctul dvs. de vedere, cred eu că, este greșit. Peste jumătate din parcul auto taxi din Iași este nou, de maxim 2 ani, iar mașinile mai vechi, care nu arată foarte bine au Inspecția Tehnică Periodică la fiecare 6 luni efectuată de RAR, precum și agreere RAR valabilă, și întrunesc condițiile necesare pentru a practica activitatea de taximetrie. În 2018 expiră la majoritatea mașinilor vechi perioada agreată, de 10 ani de la data fabricației, și vor fi înlocuite cu mașini noi.
Afirm în cunoștință de cauză că Iașul are cel mai modern parc auto de taxi din România.
- Care sunt problemele cu care se confruntă operatorii de taxi ieșeni și de cine depinde rezolvarea lor: administrația locală sau administrația centrală? Care sunt soluțiile dvs pentru aceste inconveniente?
Mircea Manolache: Există două probleme majore: nu avem suficiente locuri amenajate pentru stțiile de taxi și concurența neloială din partea platformelor gen Uber. Prima problemă ține exclusiv de administrația locală, respectiv Primăria Iași. În momentul de față există aproximativ 500 de locuri de taxi amenajate în condițiile în care există 1700 de autorizații valabile. Domnul primar Chrica a promis că în perioada următoare se va face o marcare și o inventariere clara a stațiilor și a numărului de locuri de staționare, urmând ca după aceea să se mărească numărul locurilor pentru a se putea îmbunătăți serviciul față de clienți. Cea de a doua problemă ține de aplicarea corectă a legislației. Legea privind transportul de persoane prevede clar modalitatea în care poate fi prestată o astfel de activitate. Noi, cei de la stradă, suntem obligați să respectăm un anumit circuit de autorizare: autorizație primarie, șofer cu atestat,cazier fiscal, aviz psihologic, aviz medical, carte de muncă. Toate acestea înseamnă taxe și impozite la stat. Cei de la Uber și platforme similare nu plătesc nici un leu către statul român, nu au o autorizație obținută legal pentru transportul de persoane. Deci vorbim de două mari ilegalități în cazul Uber: prestarea unui serviciu fără autorizare legală, respectiv piraterie, și evaziune fiscală. Statul este complice pentru că nu ia nicio măsură. În schimb ANAF-ul ne călărește pe noi cei care funcționăm legal și vrea să ne ia și ultima picătură.
Jan Alexuc: Problemele cu care se confruntă operatorii de taxi sunt de competența Autorităților publice locale. Aici s-a găsit întotdeauna înțelegere și chiar dacă a fost sau e de durată, problemele se soluționează. Principala cauză a nemulțumirilor taximetriștilor este insuficiența locurilor de staționare taxi la nivelul municipiului Iași și ocuparea abuzivă a acestora de către persoane particulare care nu efectuează serviciu de taximetrie.
Rareș Neamțu