Într-o încercare disperată de a opri jaful de la Terom, apărătorii RFKI Comercial, firmă care a avut în proprietate o parte din patrimoniul defunctei societăți de stat, au cerut, în justiție, suspendarea executării silite precum și anularea tuturor actelor de executare întocmite de executorii judecătorești de la BEJ Dominte și Asociații. La fel a procedat și Jad Group SRL, care contestă creanțele stabilite și acuză „bâlbele” impardonabile ale executorilor, care ar fi fost strecurate intenționat în procesele-verbale de licitație.
Război pe viață și pe moarte în justiție pentru patrimoniul defunctei societăți de stat Terom SA, sau ce a mai rămas din aceasta, între reprezentanții firmelor RFKI Comercial și Jad Group, pe de o parte, și aceia care și-au adjudecat licitația controversată, pe de altă parte.
Într-o contestație înaintată Judecătoriei Iași, avocatul Mircea Ioan Hotnog, cel care apără interesele RFKI Comercial SRL, firmă administrată în scripte de un anume Zakaria Nakdali, și de împuternicit M.Ali Assani, le solicită magistraților să suspende executarea silită a patrimoniului Terom, constituit dintr-o hală de peste 9.000 de metri pătrați, dar și a unui alt imobil de cca 6.000 de metri pătrați, râvnit de firma Varom Trading, în spatele căreia se află administratorul italian Gianfranco Romagnoli. Surprinzător este însă faptul că, în ambele dosare, și în cel cu RFKI dar și în acela cu Jad Group, ambele în calitate de reclamanți, apare numele intervenientului Gavril Țibu, controversatul afacerist ieșean care a participat și a câștigat la mustață licitația de adjudecare a halei mari care a aparținut Terom.
Țibu este cunoscut ca un apropiat al speculantului imobiliar Paul Diaconu, soțul fostei șefe a DIICOT Iași, procurorul Iulia Diaconu.
O licitație cu cântec ce ridică multe semne de întrebare
Pe motiv că organizarea licitației ridică mai multe semne de întrebare și prezintă și o serie de lacune, nedeslușite până în prezent, avocatul Mircea Hotnog, cel care reprezintă RFKI Comercial, i-a contrazis total pe executorii judecătorești care s-au ocupat de dosar. În plângerea sa, apărătorul a solicitat constatarea nulității absolute a tuturor actelor întocmite de executorul judecătoresc Bogdan Tufeanu, după data de 23 martie 2017, precum și a procesului verbal de constatare prin care s-a hotărât ca procedura de licitație să se desfășoare de la prețul de 75% din valoarea totală a imobilului. De asemenea, apărătorul cere și anularea tuturor actelor de executare întocmite la BEJ Dominte și Asociații.
“S-a omis prima etapă de licitație”
„Consider că s-au încălcat dispozițiile legale în ceea ce privește etapele stabilite de legiuitor pentru vânzarea bunurilor imobile supuse executării silite. Astfel, întrucât nu s-a desfășurat prima etapă de licitație cu vânzare la valoarea de 100% din prețul stabilit inițial deoarece acest termen a fost pe 8 septembrie 2016, deci după 24 august 2016, dată când s-a hotărât suspendarea executării silite. Consider că s-a omis prima etapă a licitației”, a precizat avocatul Hotnog.
În replică, într-o întâmpinare, juristul firmei Varom Trading, Silvius Buimistru, a solicitat instanței de judecată ca să respingă contestația împotriva executării silite formulate de apărătorul intereselor RFKI Comercial, respectiv Mircea Hotnog.
Erori grave
Conform procesul verbal de licitație valoarea imobilului conform expertizei este de 16.170.000 lei, iar prețul de pornire al licitație a fost de 50%, respectiv 8,085 milioane lei. Cum niciunul dintre ofertanții prezenți nu a oferit prețul de pornire, licitația a început de la cel mai mare preț oferit, respectiv 1,7 milioane lei. Adjudecarea imobilului s-a făcut după parcurgerea a 19 pași, la prețul de 2,26 milioane lei, de către Țibu Gavril. Aparent, licitația a fost un mare succes: un imobil de 466 mp vândut la un preț foarte bun, aproximativ 500.000 de euro.
Numai că cea mai mare neregulă sesizată de firma RFKI este cea a nerespectării prețului minim de vânzare. Conform unei publicații de vânzare anterioare, BEJ Dominte și Asociații menționează că, „potrivit dispozițiilor articolului 845 aln 8 din Codul de Procedură Civilă, la aceste termen, dacă nu se obține prețul de începere a licitației și există cel puțin doi licitatori, bunul va fi vândut la cel mai mare preț oferit, dar nu mai puțin de 30% din valoarea la care a fost evaluat imobilul.” Or, imobilul în cauză a fost evaluat la 16,17 milioane lei, ceea ce înseamnă că potrivit legii nu putea fi vândut la un preț mai mic de 4,85 milioane lei. Numai că BEJ Dominte și Asociații vând imobilul la prețul de 2,26 milioane lei încălcând astfel prevederile Codului Civil.
„Prețul de vânzare final este sub 30% din prețul de evaluare. Prin urmare licitația trebuia anulată”, susține reprezentantul RFKI.
Nicu SAMSON