Primăria mai cumpără 20 de tramvaie SH! Acestea au uși pe ambele părți

0
538

Primăria Iași mai vrea să achiziționeze 20 de tramvaie second-hand! Primul lot de 11 mijloace de transport în comun ar urma să ajungă la Iaşi în acest an. Este vorba despre şapte tramvaie de tip M8C (29.000 euro/bucată) şi patru tramvaie de tip M6D (25.000 euro/bucată). Mijloacele vor fi cumpărate de la autorităţi administrative din Germania, din oraşele Essen (tramvaiele M8C) şi, respectiv, Mulheim (tramvaiele M6D). Vagoanele au fost fabricate în perioada 1984 – 1992, dar au fost modernizate între anii 2011 – 2014.

În anul 2018, vor mai fi achiziţionate încă nouă tramvaie (cinci M8C şi patru M6D), iar costurile se vor ridica la 344.000 euro. În total, bugetul necesar pentru achiziţia a 20 de vagoane ajunge la 773.000 euro. Planul Companiei de Transport Public (CTP) este de a înlocui 28 de tramvaie care fac parte din parcul auto al CTP, dar care au anii de fabricaţie între 1960 şi 1964.

Tramvaiele sunt dotate cu un sistem de supraveghere video şi sistem de afişaj. Specialiştii CTP s-au deplasat în Germania pentru a le evalua, iar concluzia acestora a fost că vagoanele „au o stare tehnică bună şi un aspect interior şi exterior foarte bun“.

„Valabil pentru ambele tipuri de tramvaie este faptul că sunt dotate cu uşi de acces în salonul destinat călătorilor pe ambele părţi, astfel încât peronul de îmbarcare al călătorilor poate fi pe stânga sau pe dreapta. Instalaţia de comandă este astfel concepută încât uşile se pot deschide numai pe una dintre părţi“, se arată în do­cumentul suport pentru demararea achi­ziţiei.

În prezent, CTP Iaşi are în exploatare ca parc activ un număr de 123 de vagoane, dar, zilnic, rămân disponile pentru ieşirea în traseu 105 tramvaie, în contextul în care 18 tramvaie sunt planificate pentru reparaţii.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments