Vrăjitoarele de la Drumuri Județene. Gropile s-au transformat în vile!

0
1435
  • De ce s-au cheltuit zeci de milioane de euro pentru plombarea și asfaltarea drumurilor județene, iar acestea sunt în continuare pline de gropi? Un posibil răspuns la această întrebare în rândurile de mai jos! @ Prezentăm în exclusivitate vila pe care Antoaneta Manolache, director la Drumuri Județene, și-a ridicat-o într-o zonă ferită de ochii lumii, în județul Suceava @ Sora acesteia, Carmen Irimia, lucrează tot la Drumuri Județene și se ocupă de achiziții
  • În anul 2014, Carmen Irimia a plătit cu banii jos 472.000 lei achiziționarea unei vile în municipiul Iași pe stradela Ipsilante nr.48
  • Contractele încheiate în ultimii ani de firma Ted Construct au devenit secret de serviciu la Direcția de Administrare a Drumurilor a județului Iași

Odată cu descinderile efectuate săptămâna trecută de DNA Iași la Direcția de Administrare a Drumurilor Județene (DADJ) Iași pare să se fi spart în sfârșit buboiul la această entitate care de peste 20 de ani are în administrare și întreținere cei peste 1.000 de kilometri de drumuri județene, din județul Iași. De 20 de ani drumurile județene sunt în aceiași stare, adică pline de gropi în condițiile în care din bugetul Consiliului Județean Iași s-au cheltuit în această perioadă zeci de millioane de euro pentru întreținerea arterelor județene.

act adjudecareMai spunem acest lucru și pentru că în urma investigațiilor jurnalistice demarate de jurnaliștii 7 Est, s-a putut constata că averile celor care au „făcut cărțile” în această perioadă la această instituție au crescut invers proporțional cu calitatea asfaltului de pe drumurile județene. La DADJ Iași s-au perindat în această perioadă mai mulți directori numiți politic de partidele care au preluat pe mandate de câte patru ani conducerea Consiliului Județean Iași. O singură „șefă” a rămas însă pe funcție în această perioadă chiar dacă directorii generali s-au schimbat în permanență.

Este vorba despre Antoaneta Manolache, în prezent șef serviciu urmărire contracte, persoana care a ocupat și interimatul funcției de director ori de câte ori partidele care câștigau puterea decideau să-i demită pe directorii susținuți de vechea administrație pentru a-și susține proprii oameni. Săptămânalul 7Est prezintă în exclusivitate fotografii cu vila somptuoasă pe care Antoaneta Manolache și-a construit-o în ultimii ani, departe de văzul lumii, într-o mică localitate din județul Suceava.

„Eu nu am furat, am cărat materiale cu căruța”

În ziua în care Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași a decis să ridice documente de la DADJ Iași și de la Consiliul Județean, procurorii au emis un comunicat de presă în care se arăta că au fost efectuate unele percheziții imobiliare domiciliare și la sediile unor societăți comerciale din județele Iași și Suceava. Comunicatul DNA era destul de vag, astfel încât s-a vorbit că perchezițiile respective au vizat vila pe care Antoaneta Manolache și soțul său și-au ridicat-o în ultimii ani în localitatea Lămășeni, comuna Rădășeni din județul Suceava. De altfel, în prezent, soțul Antoanetei Manolache este consilier local la Dămășeni.

„DNA nu a fost la mine acasă, a fost la alții. Eu mi-am făcut această casă cărând materiale cu căruța și cu roaba. Nu o să găsiți bani nemunciți la mine. Eu nu am furat nimic, am făcut mai multe credite pentru a-mi ridica această casă”, a spus Antoaneta Manolache.

Aceasta a trecut în declarația de avere că vila are o suprafață utilă de 132 de metri pătrați, deși în forografii se vede clar că este mult mai mare. Vecinii din Lămășeni ai Antoanetei Manolache își amintesc că în ziua în care au fost efectuate percheziții au venit niște persoane care au inspectat și vila acesteia, dar nu au putut spune dacă era vorba de polițiști sau procurori.

„Au venit unii care au văzut că este închis au făcut niște poze și au plecat”, a spus unul dintre vecini.

De altfel, atât în presa suceveană cât și în presa ieșeană a fost publicată în ziua respectivă informația că perchezițiile au vizat și casa din Lămășeni.

antoneta manolachePotrivit declarației de avere, Antoaneta Manolache mai deține și două autovehicule și un apartament în Iași. De asemenea, Antoaneta Manolache a mai trecut în declarația de avere din 2016 că a contractat două credite bancare, unul în valoare de 15.000 lei contractat în 2012 și achitat integral în 2016 și unul în valoare de 40.000 lei contractat în 2014, fiind scadent în 2018.

„Am contractat de-a lungul timpului mai multe  credite, pe unele am reușit să le achit, altele sunt în derulare. Am rate împreună cu soțul de aproape 1.000 euro pe lună”, a mai spus Antoaneta Manolache.

Sora de la „licitații” și-a tras vilă în centrul Iașului

Sora Antoanetei Manolache lucrează tot la drumuri județene și se ocupă de organizarea procedurilor de achiziție publică organizate de instituție. Aceasta se numește Carmen Irimia și lucrează de asemenea de o lungă perioadă de timp la DADJ. Prin urmare, Carmen Irimia organizează licitațiile în baza cărora sunt selectate firmele care urmează să asfalteze sau să întrețină drumurile județene iar sora sa, Antoaneta, semna contractele și urmărea modul de derulare a acestora. Din aceste motive, întrebările privind starea drumurilor județene le vizează în primul rând pe cele două surori. Cel mai de preț bun deținut de Carmen Irimia este o vilă de aproape 300 metri pătrați utili, cu parter, etaj și mansardă pe care a cumpărat-o în anul 2014 pe strada Ipsilante în spatele Mitropoliei.

A plătit cash aproape 5 miliarde

Pentru achiziționarea acestei case și a terenului aferent în suprafață de 201 metri pătrați, Carmen Irimia a plătit personal în anul 2014, suma de 472.500 lei, imobilul fiind achiziționat în urma unei licitații organizate de Biroul Executorilor Judecătorești Iovu Dragoș și Sârbu Ciprian în cadrul unei proceduri de executare a unei familii care avea datorii către o bancă comercială. De unde a avut „sora de la achiziții” atâția bani?

În declarația de avere din anul 2015, Carmen Irimia a precizat că în anul 2014 a vândut un teren la Miroslava și a încasat 60.000 euro. În aceiași declarație, Carmen Irimia arată că în anul 2015 a vândut un apartament și a încasat 65.000 euro. Dar vila a fost achiziționată în anul 2014, iar apartamentul a fost vândut în 2015. De unde provine diferența de bani, având în vedere că vila a costat circa 110.000 euro? Aceiași declarație de avere mai arată că, tot în anul 2014, Carmen Irimia a mai contractat două credite cu o valoare totală de 18.000 euro de la o bancă comercială și încă 40.000 euro de la „persoană fizică”.

În același an, Carmen Irimia a primit un cadou substanțial de la o persoană al cărei nume este o enigmă ca și a celei care i-a dat un credit de 40.000 euro. Astfel, tot în 2014, Carmen Irimia a primit sub formă de donație de la un anonim un apartament în suprafață de 57 metri pătrați situat în municipiul Iași. Am încercat să o contactăm pe Carmen Irimia pentru a ne trannsmite numele ”binefăcătorilor” săi, dar aceasta nu a putut fi de găsit.

La DADJ ni s-a transmis că este foarte ocupată, iar în cursul zilei de ieri avut telefonul închis. În declarația de avere din 2016 creditul în valoare de 40.000 euro contractat de la o persoană fizică figurează ca fiind achitat. Mai trebuie precizat că raportul de audit întocmit de auditorii Consiliului Județean la DADP arată deficiențe majore în procedurile de atribuire a contractelor de întreținere a drumurilor județene dar asupra acestor aspecte vom reveni și în edițiile viitoare. Soții celor două surori sunt ofițeri ai Armatei Române.

 Contractele Ted Construct sunt o enigmă

Săptămânalul 7Est a solicitat DADJ, în baza Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile publice, să transmită informații despre toate contractele pentru asfaltarea și întreținerea drumurilor județene încheiate de firma lui Cornel Brânză, Ted Construct în ultimii 5 ani. Deși solicitarea a primit avizul Consiliului Județean, instituția nu a răspuns.

Însă de această solicitare s-a ocupat Aneta Manolache. Acesta a preferat să să dispară ieri de la birou pentru a nu răspunde solicitării. Daniel Achiței, actualul director al DADP nu a reușit să rezolve această problemă. În acest context trebuie să reamintim că DNA a solicitat documente legate și de contractele de lucrări încheiate de Ted Construct cu DADJ. Aceste documente ar fi fost solicitate ca urmare a unei sesizări depuse de Consiliul Județean. Și săptămânalul 7Est a arătat în edițiile anterioare că drumurile județene pe care Brânză le-a avut în întreținere, sunt acum pline de gropi.

Constantin MAZILU

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments