Cred că, dacă s-ar face face o statistică cu privire la cele mai utilizate clișee din televiziune, fie că vorbim de moderator sau invitați/intervievați, în mod cert, pe loc fruntaș, pe lângă arhicunoscuta ”buna seara dumneavoastră și telespectatorilor dvs”, se detașează următoarea penibilitate: ” eu am încredere în justiție!”. Firește, ați auzit aceste vorbe de mii de ori din gura a sute de politicieni sau afaceriști plimbați cu cătușe prin fața camerelor de filmat sau din gura celor care îi apără, în spectacolul grotesc oferit de instituțiile statului în ultimii 10 ani de zile. Apărute ca un fel de răzvrătire a celor inculpați care doreau să separe instituțiile bune (instanțele de judecată) de instituțiile abuzive (parchete și servicii de informații), aceste vorbe au devenit un nonsens în ziua de astăzi.
Nu are rost să căutăm în anii din urmă decizii aberante sau absurde ale instanțelor de judecată. Este suficient să privim la cele două decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, mama instanțelor judecătorești din România. Două dosare de corupție și două decizii controversate: Antena Group – Voiculescu – RCS&RDS și ASF-Carpatica. În primul dosar Antena Group, directorul ei, Sorin Alexandrescu și Camelia Voiculescu sun gasiți vinovați și condamnați, iar Dan Voiculescu este achitat. Fără a spune că cei menționați mai sus sunt vinovați sau nu, eu sunt intrigat de decizie în sine. Alexandrescu, dacă a comis acel șantaj, nu l-a comis pentru sine, pentru mine sau pentru dumneavoastră, ci pentru șefii lui, Camelia și Dan Voiculescu și pentru firma la care lucra. Mai mult, informațiile din dosar publicate de presa arată că Voiculescu era direct implicat în speța dosarului. Prin urmare, după părerea mea, sentința trebuia să fie unitară în ceea ce îi privește pe cei trei: fie vinovați, fie nevinovați. Idem și la fel, am putea spune, și în cazul ASF, unde ”corupții” șefi Rușanu și Chițoiu (soția fostului ministru Daniel Chițoiu) sunt achitați iar ”corupătorul” Carabulea este condamnat. Din punctul meu de vedere, două decizii imbecile.
Dacă lăsăm capitala și venim la Iași, acum două săptămâni, săptămânalul 7 EST a publicat una dintre cele mai aberante decizii ale justiției ieșene. Un mitoman obține executarea Primăriei Municipiului Iași pentru 100 de milioane de euro în baza unei hârtii care în realitate valorează 100 de lei. Aflu, pe surse, că mersurile în privința încuviințării executării silite decurg, la Iași, astfel: grefierii sunt cei care întocmesc sentințele, iar judecătorii, de cele mai multe ori, semnează ”ca primarii”. De ce se întâmplă acest lucru? Din aroganță, din superficialitate și inclusiv din siguranța că oricum nu li se poate întâmpla nimic pentru o decizie greșită. Și atunci, cum naiba să nu apară astfel de tâmpenii. Și câte sute de sentințe nu se dau astfel?! De ce aș avea încredere în actul de justiție dacă cei care trebuie să o înfăptuiască nu au niciun fel de răspundere în cee ace privește modul de aplicare a legii?
Fără a generaliza, în Justiție, ca în toate domeniile, există, din păcate, unii oameni care nu au nicio treabă cu meseria care o practică. Dacă au învățat bine la școală și dacă și-au sacrificat tinerețea pentru a ajunge în sistemul de Justiție, nu înseamnă că au și capacitatea de a practica această meserie. Faptul că unii au învățat ”pe de rost” niște cărți nu înseamnă că au înțeles și conținutul. Experiența personală mi-a demostrat că, uneori frustarea, aroganța și nevoia celor în robă de a-și arăta superioritatea față de noi, muritorii de la bară, îmi dă dreptate să nu am încredere oarbă în justiție. Problema e că sistemul actual generează din ce în ce mai multe anomalii de acest fel și tot mai mulți mor cu dreptatea în mână.
Rareș Neamțu
