Ieșenii vor ști cât mai au de așteptat în stații

0
205

Fiecare ieşean va şti în cât timp va sosi mijlocul de transport dorit. Astfel, începând de anul viitor se va trece la dotarea tuturor mijloacelor de transport cu echipament ce permite urmărirea lor în timp real.

„Lucrăm la sistemul de management al flotei CTP care are are inclus o componentă ce va permite montarea panourilor în staţii. Un dispozitiv va anunţa în staţii în câte minute va sosi următorul mijloc de transport”, declară Cristian Stoica, directorul CTP.

Poziție întărită și de primarul Mihai Chirica.

„Studiul de fezabilitate pentru implementarea sistemului de e-ticketing este aproape gata. Noi aşteptăm apariţia Ghidului de Finanţare pe POR – AXA 4, însă dacă acesta întârzie, suntem pregătiţi să susţinem proiectele şi din fonduri proprii. Legat de panourile de informare din staţii, ar fi necesari 300.000 – 350.000 de euro. Ar veni cam 450 – 500 de euro pentru fiecare staţie, unde vom monta un panou de un metru pătrat, plus softul necesar şi echiparea mijloacelor de transport cu cartele GPSR, plus serverul care ar putea fi al unei reţele mari, nu neapărat al Primăriei. Ar fi 300 de staţii, deci 150.000 de euro, plus 200.000 de euro partea de hard. Panourile ar putea apărea în staţii cam într-un an din cauza procedurilor vizând achiziţia lor. Cât priveşte biletul cu telefonul mobil, acesta a mai fost experimentat, nu este cea mai favorabilă posibilitate acum. Cel mai bun este cu cardul electronic de transport, care nu creează prejudicii CTP”, a afirmat Chirica.
În acest moment, CTP reuşește să monitorizeze în timp real doar traseul 19, rută pe care toate autobuzele au GPS.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments