– despre cum mergem înapoi, la război, şi înainte, la plăcinte –
#JeSuisFlorinMorariu. ” Căci rupţi sînt ca din tare stîncă / Romînii, orişiunde cresc „, ca să traducem pentru ” puii de lei ” ne-francofoni. Cam asta a fost, majoritar, reacţia populaţiei romîneze, aflînd de brutarul din Iaşi, ajuns la Londra şi devenit erou internaţional, după ce a pocnit un terorist cu o ladă pentru pîine.
Desigur, n-au lipsit nici romînii care au făcut poante despre arma cu care ieşeanul l-a lovit pe cel care tocmai omora un om, sau despre făcăleţul pe care l-a cerut apoi de la colegii din brutărie, ca să plece în urmărirea altui terorist. Dar cei mai mulţi compatrioţi şi-au umflat pieptul şi au zis ori au gîndit cu mîndrie: ” Aşa sînt romînii ! Şi noi sîntem ca Florin Morariu ! „.
Oare ? Eu, unul, mă tem că brutarul ieşean din Londra e mai degrabă atipic. Şi că e mult prea minoritar, în masa de romîni obişnuiţi să pună ochii în pămînt ori să se uite în altă parte, fiindcă înţelepciunea noastră strămoşească le spune clar : ” E mai aproape pielea decît cămaşa „.
Dacă credeţi că am scris asta la comanda lui Soros, ca să atac imaginea sau fibra minunatului nostru popor, v-aş invita să vă amintiţi de cîte ori aţi văzut ( pe stradă, în autobuz ori altundeva ) un mîrlan sau un beţivan care se ia de femei, insultîndu-le în fel şi chip. Sau nu doar de femei. Fără ca cineva să intervină, fie şi numai verbal, ori sunînd la poliţie, de pe telefonul mobil.
Evident, n-am un ” eşantion reprezentativ ” al întîmplărilor de acest tip. Dar, după aproape 50 de ani de viaţă, trăiţi 99,9 % în spaţiul romînez, mă tem că nici n-am nevoie de o cercetare sociologică riguroasă, cu reguli farmaceutice. Fiindcă jumătatea de secol trăită şi în comunism, şi în post-comunism, m-a lămurit cum e cu simţul civic al romînilor şi cu bagajul lor de curaj.
Da, instinctul de conservare e ceva specific tuturor oamenilor. Nu, nu sîntem noi singura populaţie degenerată moral, care se crede poporul lui Dumnezeu. Ideea era alta. Una simplă. Nu e vorba că ar trebui să fim toţi eroi, în fiecare zi. Ci să facem ceva, cît putem fiecare, împotriva răului, mare sau mic, cu care ne întîlnim aproape zilnic.
Asta a făcut, de fapt, Florin Morariu : ceea ce a putut. Nu s-a aruncat cu pieptul gol în faţa gloanţelor. A văzut că teroriştii nu au arme de foc, s-a gîndit că-i poate ataca, ca să-i oblige să lase în pace victima, a luat în mînă ce a găsit şi a folosit cum a putut mai bine armele improvizate.
Aceasta e, de fapt, lecţia lui Florin Morariu : nu te face că nu vezi, nu sta deoparte, fă ce poţi contra răului.
Pînă cînd nu vom învăţa să facem ca el, cît mai mulţi, ne vom bate degeaba cu pumnul în piept, mîndrindu-ne că sîntem romîni, moldoveni, ieşeni ori din cartierul Dacia. Deocamdată, sîntem două triburi diferite : Florin Morariu şi cei ca el, puţini, pierduţi în masa amorfă, dar vocală, a celor pentru care pielea e mai aproape decît cămaşa.
Lucian Postu
