Manifestările din cadrul Programului Centenar, continuă mâine, 20 iunie, când se vor împlini 100 de ani de la momentul în care Senatul României a adoptat, la Iași, înscrierea principiilor sufragiului universal și, respectiv, al dreptului de proprietate în Constituția României.
Președintele României, Klaus Iohannis și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, sunt invitați să participe la evenimentele reunite sub titlul Centenarul Reformei Constituționale de la Iași, în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri“ urmând a avea loc Întrunirea Solemnă a Autorităților Statului Român. Au mai fost invitați să participe foștii Președinți ai României, Președintele Camerei Deputaților, Președintele Senatului, Președintele Academiei Române și ASR Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei Române.
Tot mâine este programată lansarea revistei „Magazin istoric“ și dezbaterea referitoare la rolul reformei constituționale adoptate la Iași în 1917, la care este invitat Dorin Matei, redactor-șef al publicației.