Absolvenţii de liceu mai au doar o zi la dispoziție pentru a solicita indemnizaţie de şomaj

0
148

Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă a anunțat că indemnizația de șomaj pentru absolvențăii de liceu se acordă la cerere pe o perioadă de 6 luni, în cuantum de 250 de lei pe lună, indiferent dacă solicitantul a promovat sau nu examenul de bacalaureat.

„Potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, persoanele care într-o perioadă de 60 de zile de la finalizarea studiilor nu s-au încadrat în muncă potrivit pregătirii profesionale şi sunt înregistraţi la structurile ANOFM din raza de domiciliu/reşedinţă, pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj dacă: – nu urmează o formă de învăţământ, – nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare (500 lei)”, a anunţat instituţia.

În cazul depăşirii termenului de 60 de zile de la terminarea studiilor, absolvenţii au dreptul să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi beneficiază de toate serviciile oferite de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, inclusiv de cursuri de formare profesională gratuite, dar pierd dreptul la indemnizaţie de şomaj.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments